Un oras galben-albastru cu stelute

23 June 2014|

Sunt convins ca in Bosnia au aparut niste miliardari noi in ultima saptamana: unii care au niste fabrici de steaguri si unii care se ocupa cu vopsirea diverselor chestii in culorile nationale. Pur si simplu, intregul Sarajevo si oamenii din el s-au imbracat in drapele, de bucurie ca nationala de fotbal, ajunsa pentru prima data la un turneu final, e cat pe ce sa se califice in optimi. Ca n-a reusit pana la urma sa bata Nigeria, asta-i o alta poveste. Dar atmosfera de pe strazi – unde la miezul noptii, cand a inceput meciul, cred ca iesisera toti locuitorii – a fost de senzatie: capotele masinilor acoperite cu drapele, lunetele acoperite cu drapele, oglinzile laterale acoperite cu drapele, stegulete prinse de fiecare geam al masinii, soferi si pietoni imbracati in drapele, purtand sepci, palarii, bandane si fulare in culorile nationale, copii de trei ani cu dungi galben-albastre pe fata, tramvaie vopsite in galben-albastru, galben si albastru cu stelute albe unde vrei si unde nu vrei. Pana si eu, stand pasnic la o terasa cu o bere in fata, am primit cadou un stegulet, sa ma impopotonez cu el. Si o vuvuzea (sau vuvuzela, cum dracu’ s-o chema), sa fac scandal prin oras, alaturi de bastinasi. Which of course I did.