[three_fourth last=”no”]
Am un singur adjectiv pentru ce face Michael Grab: astonishing (pun intended).
Nu stiu cum reuseste chestiile astea, dar daca nu-i vorba de vreun trick (si nu pare a fi), inseamna ca omu’ are un simt in plus. Ma declar impresionat.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Daca toti teroristii ar fi asa de tantalai ca astia, n-ar fi nevoie sa-i caute nimeni, ca s-ar decima singuri si intr-un an ne-ar tiui urechile de cata pace ar fi pe planeta. Ma rog, am mai auzi niste explozii in timpu’ asta, dar aproape fiecare dintre ele ar fi inca un motiv sa mai radem un pic.
Incep sa cred ca doar britanicii mai stiu sa faca niste comedii in adevaratul sens al cuvantului, in care umorul de situatie si ala de limbaj sa aiba un aspect natural si sa se lege unul de celalalt. Ma rog, poate si pentru ca umorul britanic prinde doar la oamenii cu un IQ peste un anumit prag (daca ma-ntelegi :-P). M-a facut sa rad, asa ca ii dau cu toata inima un 7.2.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Punem pariu ca am trai printre oameni mai destepti daca, in loc sa umplem panourile stradale cu reclame la detergenti sau telefoane mobile, am pune niste ad-uri destepte, care sa ne bage in cap niste chestii de stiinta aplicata si sa ne zgandare curiozitatea?
Nu stiu daca ideea creativilor de la Science World British Columbia ar avea succes in cazul tuturor celor care n-au mai deschis o carte de cand l-au ajutat pe un prieten sa mute mobila si le-a cazut una pe jos din greseala, dar cred ca ar merita incercata.
[three_fourth last=”no”]
Ala care a inventat Angry Birds trebuie luat de picioare, trecut prin evacuarea masinii de spalat, prajit in crusta de sare si agatat cu un cablu UTP de un panou cu reclame la detergenti, pana face “weeeeeee…!”. Putine chestii sunt mai addictive decat jocul asta – caruia, ca sa se transforme intr-adevar intr-un cataclism global, ii tot apar niveluri si add-on-uri si extras si tot asa. Ba, mai nou, au reusit sa-l convinga si pe Printul William (bai, tu n-ai treaba s-o tii ocupata pe Catherine?!) sa apara intr-o reclama la nu stiu ce serie noua. De nervi, azi am terminat cu trei stelute toate nivelele sezonului “clasic”. Si gata. Daca ma mai bate gandul sa downloadez si alt sezon, o sa revin la Nokia 3310, ca pe ala nu pot sa joc decat snake.
Sau, hai, poate doar unul, unul singur…
Image credits: rovio.com
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
De intrecerea dintre Ahile si broasca testoasa presupun ca a auzit toata lumea. Cine n-a auzit, inapoi in banca, doi, vii in toamna. Asta insa nu e singurul paradox pe tema caruia poti dezbate ore in sir cu prietenii, ca sa mai rupeti monotonia discutiilor despre ultimul model de iShit sau despre muie steaua, muie steaua, ee, ee! Uite aici inca noua. Le poti dezbate si cu tine insuti, daca pana la varsta asta n-ai reusit sa-ti aduni in jur si niste prieteni inteligenti.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Daca Emeric Imre n-ar fi lasat-o pe o ametita cu frustrari prea mari pentru cei 16 ani ai ei sa cante in deschidere, ar fi fost foarte ok. Asa, a fost ok. Cu plus, pentru ca in gasca da intotdeauna cu plus. Plus o bere.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
E vorba despre viata dintr-o companie a Legiunii Straine, dar daca te astepti sa vezi un film cu pac-pac, cauta altceva. N-as forta nota pana acolo incat sa-l cataloghez drept “film de arta”, dar cu siguranta nu-i o productie in stilul comercial american (poate si pentru ca-i facut de Claire Denis, care-i o frantuzoaica, d’oh!), mai degraba te-ai astepta sa-l vezi la Cannes. Dialogurile nu joaca un rol prea important; efectele pe care le poate avea combinatia dintre orgoliul prostesc al unui sergent si disciplina militara sunt desenate in principal cu expresii faciale, priviri, cadre lungi, contraste de lumina puternice. Un 6.9 de la mine.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Espressor mi-am luat, stiu de unde sa-mi procur si cea mai buna cafea din lume, dar important e ca acum stiu si ce chestii destepte pot face cu inevitabila peletica de zat produsa in fiecare dimineata. Ca si tine, pana acum o aruncam la gunoi. Wrong, my dear Watson. Exista cel putin 34 de chestii pe care poti sa le faci cu zatul de cafea (sau chiar cu niste cafea macinata, daca nu mai stii ce sa faci cu ea din cauza ca ai vreo plantatie prin Brazilia iar cererea mondiala a scazut).
Am pus mai sus imaginea unei pernute pentru ace ca arata frumos, dar cea mai utila idee mi se pare, oricum, aia de la punctul 7.
Image credits: Flickr: 51106757@N04
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Cred ca am mai vazut intr-o zi o chestie de genul asta care te ajuta sa vizualizezi la scala ce inseamna planeta asta pe care ne tot agitam de nebuni in comparatie cu Universul, dar de fiecare data imi place la fel de mult. Dupa ce o parcurgi pana la capat, devine evident ca ne agitam degeaba. Si ca oricat de mult te-ar enerva ca s-a spart farfuria mostenita de la strabunica, pur si simplu nu conteaza. Mai bine razi. Ma rog, nici asta nu conteaza, dar macar ti-i bine.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
O spun de la bun inceput: e unul dintre filmele care mi-au placut cel mai mult in ultimul an, cel putin. Ii dau 7.9.
Dureaza aproape trei ore, ceea ce inseamna ca are timp suficient sa povesteasca pe indelete vieti intregi. Desi personajele principale sunt Younes si Emilie, istoriile celor din jurul lor au si ele loc sa creasca, alaturi de cea a razboiului din Algeria anilor ’50 – ’60, asa cum a fost el vazut si trait “de la nivelul solului”. Datorita chestiei asteia, as asemana filmul cu un roman. Sau, ok, cu o nuvela – ca tot a fost facut dupa cartea scrisa de Yasmina Khadra.
Un film plin, am ramas cu senzatia ca nu i-a lipsit nimic si ca nimic n-a fost in plus. Si m-am razgandit: pentru Nora Arnezeder, rotunjesc la 8.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
