Am mai citit de-a lungul ultimelor luni fragmente [re]publicate pe ici-pe colo, dar abia azi am descoperit sursa primara. Si n-am mai facut nimic altceva timp de cateva ore bune.
Cristian Sima nu-i un ingeras, dar – dincolo de faptul ca ingerii, Mos Craciun si Zmeul sunt, absolut toti, personaje imaginare – tocmai faptul ca n-are aripioare si cerculete deasupra capului da valoare “spovedaniei”: daca tii sa te pastrezi “curat” intr-un mediu cum e cel politico-economic romanesc (si nu numai), nu rezisti suficient de mult ca sa ai ce povesti.
Imi place si fluenta scrisului dar, above that, ii apreciez curajul de a-si aminti, cu nume si prenume (sau cu suficiente detalii incat numele si prenumele sa poata fi deduse), despre lucrurile si oamenii care l-au intersectat. Cred ca toti ar trebui sa avem, intr-o zi, coaiele sau disperarea sau nepasarea de a face asta. Daca o sa-mi inving lenea, poate o s-o fac si eu.
