[three_fourth last=”no”]
Ma declar fan al stilului de a scrie al lui Anthony Bourdain: desi e complet haotic uneori, cu sarituri de parkour de la o idee la alta sau de la un moment la altul, are o “oralitate” pe care n-o vezi des. E drept ca-l ajuta si limbajul interzis minorilor (si care, btw, ii da multe puncte in plus in ochii mei; puritanii sa citeasca reviste pentru copii si sa-si tina gura).
Medium Raw mi se pare sensibil mai consistenta decat Kitchen Confidential. Furia e mai consistenta, pur si simplu umple zeci de pagini: la adresa altor bucatari, patroni de restaurante, ziaristi sau critici, pe care ii face muci, in general cu nume si prenume; la adresa vegetarienilor fundamentalisti, care inevitabil capata o imagine de tantalai (zic “inevitabil” pentru ca asa-s ei, tantalai); la adresa snobilor aflati fie de o parte, fie de cealalta a notei de plata din anumite restaurante de fitze; si, mai mult decat orice altceva, furie la adresa lui insusi (daca te iei dupa el, ai putea crede ca habar n-are sa gateasca si ca-i doar un junkie norocos si impostor).
Dar si admiratia fata de unii dintre cei care i-au marcat existenta sau papilele gustative (in cateva cazuri fiind vorba chiar de oameni care se regasesc si in paragraful anterior) e mai consistenta.
Un soi de tandrete pe care incearca s-o ascunda sub imaginea de bad boy e si ea mai consistenta – tasneste fara s-o mai poata opri cineva atunci cand vorbeste de fiica-sa.
Iar descrierile experientelor culinare sunt, ei bine, atat de consistente incat te trimit direct in bucatarie sau la restaurant. Serios, daca tii regim, las-o pe altadata. Mie, cu ocazia asta, mi s-a pus pata masiv pe ortolan; daca in Europa nu pot sa mananc asa ceva pentru ca aia care fac legile sunt stupizi, rezolvam in alta parte. Trebuie sa rezolvam.
Ca si la Kitchen Confidential, sunt de parere ca trebuie citita in engleza. Dar daca nu poti si nu poti, desi ti-am pus aici in dreapta link spre locul unde o gasesti pe Amazon, merge si in romana.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]