[three_fourth last=”no”]
Inca de la inceput am avut senzatia ca Philip K. Dick era fumat tare cand a scris-o. Ca n-ai cum sa umpli o carte cu dialoguri intre personaje care, aproximativ fara exceptie, trag pe nas fara sa fii si tu in starea aia, ca sa poti prelua coerent lipsa de coerenta a ideilor din propozitii. Mai nasol e ca, de pe la pagina 30, incepi sa crezi ca trebuie sa fumezi si tu ceva ca sa pricepi. Dar poti sa te abtii, ca pana la urma pricepi. Ii pricepi. Iar daca totusi nu, la urma iese autorul din carte si iti explica ce-i cu povestea asta trista scrisa misto.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
