Acoperit pe interior, cu un acoperis mai frumos. Adica nu stiu daca neaparat mai frumos (probabil ar fi fost mai simpatic tot din lemn), dar ok. Si luminos. Si ingenios construit, chestie cu care o sa ma laud intr-o zi mai in detaliu pe blog. Si pot sa beau o bere linistit, ca nu-mi mai curge vata in cap.
Ca sa nu devina monoton ce fac eu pe-aici, mai sar de la una la alta. Acu’ am sarit la canalizare, ca tot ma incurcau tevile alea prin casa. Pac-pac, in doua ore a fost gata. Din care o ora si jumatate mi-a luat sa calculez si sa fixez panta de scurgere. Ca, desi asa pare, nu lasam lucrurile la voia intamplarii, baaaai!
Da’ ce zic eu laser? Nici cu laserul n-ar fi iesit gaurile astea atat de precise cum le-am decupat eu folosind doar un fierastrau electric si o pila. Nici nu mai e nevoie de masuri suplimentare de etansare pentru cele doua coturi de 110 care vor fi montate intr-un episod viitor, intra perfect. Daca ai nevoie candva de vreo chestie taiata cu precizie de 1-2 microni, sa-mi zici.
Nu, nu in mijlocul padurii sau in desert, ci izolata ea, asa, in interiorul ei. Bonus: am pus si niste pereti pe pereti, sa arate frumos. Mai trebuie sa pun un tavan pe tavan si o podea pe podea si devine aproape locuibila.
Arata distractiv, mai ca-mi vine sa-l las asa. Ca oricum m-am obisnuit sa respir particule de vata minerala. Poate devin primul organism viu de pe planeta care dezvolta legaturi carbon-siliciu, mai stii?
Am praf de vata minerala inclusiv in scuzati expresia si ma mananca fiecare centimetru de piele care a avut imprudenta sa nu fie acoperit permanent. Dar asa cum baba la frumusete sufera, si mosu’ sufera la imbunatatit confortul termic al cabanutei. Atat doar ca mosu’ sufera mai mult, mai sunt vreo doua etape ca asta de azi.
Casuta asta e artizanala, hand-made, eco (just kidding) si cum mai vrei tu. Drept pentru care si suporturile pentru izolatie tot din lemn i-am facut. Piece of cake, mai mult m-am distrat – abia de maine incepe durerea.
Stii cum arata puntea unui yacht dupa ce a fost lacuita si curatata? Ca terasa mea. Ochiul capitanului si mana echipajului – asta-i reteta succesului!
Hopaaa! Na, ca mai aparut o anexa langa casuta. Ei, hai, ca n-a aparut din senin, ci dupa ce am masurat, masurat din nou, taiat si pus unele peste altele tot amarul ala de scanduri. Teribil imi place cand vad cum prind forma ideile mele.
Bai, am terasa! Si am facut-o in doar doua zile, cu manutele astea, un ciocan, o cheie fixa, una franceza, o ruleta, o nivela, o sfoara si un fierastrau de-ala electric la 100 de lei. Sunt foarte-foarte mandru de ea – si, pe cale de consecinta, de mine – mai ales ca a iesit chiar mai mare decat casa; si exact asa cum o programasem: aliniata, cu inclinare, cu stalpisori, nici in fabrica n-o faceau mai bine, iti zic!
