Waaaa, ce tare! Pacat ca ai nevoie de o lampa stroboscopica pentru a vedea efectul (sau de o camera video care filmeaza pe frecventa sunetului), altfel si cand spal vasele as pune apa sa curga in felul asta.
Cine zicea ca fizica nu-i distractiva, chiar n-are simtul umorului.
Am mai vazut vreo zece flash-mob-uri dupa ala de ieri si, urmand tot felul de recomandari facute de youtube, am ajuns la chestia asta. Siroposeniile ma lasa rece by default, da’ nu pot sa nu apreciez logistica evenimentului. Sa organizezi asa ceva inseamna ca esti intr-adevar hotarat, dammit :)).
Spoiler alert: actiunea incepe de pe la minutul 21.
Mi-ar fi placut sa trec in ziua aia pe acolo, chiar atunci. M-ar fi umplut de “bine” pentru o buna bucata de vreme.
Uita-te la oamenii care zambesc. Well, cam asa se fac lucrurile frumoase.
Imi place infinit cand o firma concurenta face o tampenie atat de mare incat [cel putin o parte dintre] clientii ei vin brusc la mine. Plus ca imi descopar abilitati de salesman pe care nu le banuiam pana acum.
Soooo fuckin’ true :)). Recunosc fapta si semnez: m-am regasit si eu in una dintre “daca…”; da, ba, am statie si nu conduc un TIR, ce?! :))
Bai, dupa atatea fitze, trebuia sa stric tot cu o “studenteaca”.
Hai sa definim contextul: n-am mai mancat cartofi prajiti de minimum 15 ani (cacaturile alea de plastic de la mecdonaldsul din Buzau nu se pun). Acu’ vreo trei saptamani am descoperit un cartof prin casa. L-am curatat/taiat/mancat, logic. Acu’ patru zile am mai cumparat doi. Azi am repetat pocedura enuntata mai devreme. Cu un ochi – din ala, facut moale, stii cum zic – si cu niste ardei copti. De unde concluzia ca era misto in studentie.
Maine imi comand o pizza, get lost.
Daca as fi in ceva restaurant de fite, s-ar chema “Filet de boeuf au truffe e rondelles de fromage” sau ceva de genul asta, daca ma intelegi pe undeva. Da’ pentru ca-s la mine acasa, sa-i spunem simplu “muschi de vita (facut rare, evident) cu trufe si Grana Padano”. Si un bob de unt, for the fun taste of it. Ha!
…si un piiiic, un pic de ghimbir. M-am cam chinuit la final din cauza ca mi-ar fi trebuit un altfel de mixer (data viitoare o sa fac doar de broccoli, din cauza asta), da’ rezultatul a fost… pfoaaaa! (da, ma laud).
Maine pun si o poza, azi mi-e lene (LE: done).
Superscrierea Anului 2013, mai exact. Se numeste Echilibru si a fost scris (pentru ca e un reportaj) de Oana Sandu intr-un mod in care mi-ar fi placut sa-l scriu eu.
L-am citit prima data acum cateva luni, acum l-am citit din nou. Mi-a placut din nou. Si nu e deloc singurul articol bun care poarta semnatura asta.
For a couple of reasons, I am proud.
P.S.: for similar reasons, I am also proud of Stefan Mako (locul I la categoria “Portret”), de care am mai fost mandru si cand a avut coaie sa plece de la ziarul unde i se ceruse sa scrie o “comanda”.
Cam asa incep bancurile in mod obisnuit, nu? Atat doar ca de data asta sunt mai multe bancuri, deci mai multi americani, de care face misto rusul. Sau carora le ia numerele de telefon, daca-s de sex feminin. Ma rog, uneori si-o mai fura, alteori descopera ca politistilor americani li s-a extirpat simtul umorului, da’ in rest pare a se distra. Tampitel, Vitaly asta, da’ simpatic.
