[three_fourth last=”no”]
Incearca sa-ti imaginezi cam ce fata ai face daca l-ai vedea pe un Vasile de la capatul celalalt al Pamantului, unde n-a auzit nimeni de Romania, ascultand la telefon B.U.G. Mafia in timp ce asteapta vaporasul care joaca rol de autobuz pentru satul lui lacustru. Eu cred ca am facut o fata de tampit.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Ca sa raman in pattern-ul de ieri: mica, linistita, curata si stralucitoare. O tara in care cred ca as putea trai, daca n-as fi obligat sa fac 25 km ca sa ies la o tigara si-o bere (nu la un pret decent, ci la orice pret). Brunei, pe numele ei.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Fara sa-si propuna neaparat sa se autodistruga, asa cum au facut-o pana la nivelul la care acum imi vine sa merg in maini, picioarele m-au dus pana la mare. Mare din care a iesit un soare mare. Si, dupa o vreme si inca o tigara, lumea a inceput sa arate ca in tabloul pe care il desenam la un moment dat: “Nu exista decat soarele topit care se scurgea deasupra lui, dizolvandu-l ca intr-o cana cu miere fierbinte din care nimic nu putea scapa. Si nisipul care ii ascundea pasii din urma.”
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Whoaaaa! Unul dintre cele mai tari locuri de cazare ever, e clar!
Daca iti vine sa te duci la toaleta noaptea, ai cam pus-o, pentru ca nu exista asa ceva, dar sa vezi peisajul ala pe geam, cand te trezesti, in orice directie te-ai intoarce, merita un sacrificiu mic. Plus ca, daca bate vantul, “camera” probabil se leagana un pic, ca sa dormi ca un bebelus. Un bebelus suspendat la 2700 de metri inaltime. Acu’ serios, cati bebelusi se pot lauda cu asta?
Obiectu’ e la Courchevel, in Alpii francezi, si nici nu trebuie sa platesti ceva ca sa dormi o noapte acolo – Airbnb are un fel de concurs pe tema asta.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Sau pur si simplu pe coclauri, ca amonitii nu stau ca prostii pe sosea, sa-i culeaga tot trecatoru’. Legenda spune ca in Parcul Natural Lessinia, care-i undeva la nord de Verona, prin paleozoic molustele se balaceau fericite in apele marii care pe vremea aia urcau cam cu 1000 de metri mai sus decat azi. Dupa o vreme, inevitabil mureau, probabil tot fericite, transformandu-se apoi in fosile ingropate in sedimentele care azi alcatuiesc muntii si dealurile din zona. Aceeasi legenda spune ca daca dai cu ciocanelu’ in stanca, ai sanse sa descoperi zambetul unei fosile de amonit. Atat doar ca n-ai voie sa dai cu ciocanelu’, pentru ca-i parc natural. Si b), ca sa iti sporesti sansele, trebuie sa urci mai sus, pe potecuta – chestie care e dificila atunci cand ti-e lene. Gasesti, e drept, pe alocuri, straturi alcatuite din milioane de resturi de scoici. Dar alea nu zambeau, probabil nu erau foarte fericite. Una peste alta insa, cu amoniti sau fara, a iesit de-o plimbare relaxa[n]ta prin natura.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
