[three_fourth last=”no”]
Daca Emeric Imre n-ar fi lasat-o pe o ametita cu frustrari prea mari pentru cei 16 ani ai ei sa cante in deschidere, ar fi fost foarte ok. Asa, a fost ok. Cu plus, pentru ca in gasca da intotdeauna cu plus. Plus o bere.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
E vorba despre viata dintr-o companie a Legiunii Straine, dar daca te astepti sa vezi un film cu pac-pac, cauta altceva. N-as forta nota pana acolo incat sa-l cataloghez drept “film de arta”, dar cu siguranta nu-i o productie in stilul comercial american (poate si pentru ca-i facut de Claire Denis, care-i o frantuzoaica, d’oh!), mai degraba te-ai astepta sa-l vezi la Cannes. Dialogurile nu joaca un rol prea important; efectele pe care le poate avea combinatia dintre orgoliul prostesc al unui sergent si disciplina militara sunt desenate in principal cu expresii faciale, priviri, cadre lungi, contraste de lumina puternice. Un 6.9 de la mine.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Espressor mi-am luat, stiu de unde sa-mi procur si cea mai buna cafea din lume, dar important e ca acum stiu si ce chestii destepte pot face cu inevitabila peletica de zat produsa in fiecare dimineata. Ca si tine, pana acum o aruncam la gunoi. Wrong, my dear Watson. Exista cel putin 34 de chestii pe care poti sa le faci cu zatul de cafea (sau chiar cu niste cafea macinata, daca nu mai stii ce sa faci cu ea din cauza ca ai vreo plantatie prin Brazilia iar cererea mondiala a scazut).
Am pus mai sus imaginea unei pernute pentru ace ca arata frumos, dar cea mai utila idee mi se pare, oricum, aia de la punctul 7.
Image credits: Flickr: 51106757@N04
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Cred ca am mai vazut intr-o zi o chestie de genul asta care te ajuta sa vizualizezi la scala ce inseamna planeta asta pe care ne tot agitam de nebuni in comparatie cu Universul, dar de fiecare data imi place la fel de mult. Dupa ce o parcurgi pana la capat, devine evident ca ne agitam degeaba. Si ca oricat de mult te-ar enerva ca s-a spart farfuria mostenita de la strabunica, pur si simplu nu conteaza. Mai bine razi. Ma rog, nici asta nu conteaza, dar macar ti-i bine.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
O spun de la bun inceput: e unul dintre filmele care mi-au placut cel mai mult in ultimul an, cel putin. Ii dau 7.9.
Dureaza aproape trei ore, ceea ce inseamna ca are timp suficient sa povesteasca pe indelete vieti intregi. Desi personajele principale sunt Younes si Emilie, istoriile celor din jurul lor au si ele loc sa creasca, alaturi de cea a razboiului din Algeria anilor ’50 – ’60, asa cum a fost el vazut si trait “de la nivelul solului”. Datorita chestiei asteia, as asemana filmul cu un roman. Sau, ok, cu o nuvela – ca tot a fost facut dupa cartea scrisa de Yasmina Khadra.
Un film plin, am ramas cu senzatia ca nu i-a lipsit nimic si ca nimic n-a fost in plus. Si m-am razgandit: pentru Nora Arnezeder, rotunjesc la 8.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
N-am crezut ca se poate intampla ce s-a intamplat azi. Si chiar daca am sperat, n-am crezut ca se poate atat de categoric. Dar, cumva, intr-un mod care ma fascineaza, romanii au reusit din nou sa-si salveze viitorul, in ultimul moment.
Din nou, cei care au aratat unde trebuie sa mergem au fost tocmai sutele de mii pe care tara i-a alungat. Pentru ei au iesit in strada alte zeci de mii, sprijiniti de alte multe mii din “transeele online” si de 6 milioane la vot.
In felul asta, Romania a evitat sa redevina, la fix un sfert de secol de la revolutie, prizoniera ciumei rosii. Iar asta chiar e un lucru bine facut. Ma inclin.
[three_fourth last=”no”]
Sambetele sunt cele mai frumoase zile din galaxie, trebuie sa fii de acord cu mine. Cu o conditie, totusi: sa sa nu-ti urle/sara/arunce cu ceva in cap o chestie mica pe care n-o intereseaza ca tu ai chef sa lenevesti in pat in nestire. Adica sa ai programul de pe coloana din dreapta, nu aia din stanga.
Da, da, stiu teoriile despre “ce momente frumoase, ce senzatii, ce minunatie etc. etc.”, mi le-au explicat prietenii care parca incercau mai mult sa se convinga pe ei insisi ca fost ok ca viata lor sociala sa se reduca timp de cativa ani buni la plimbari cu caruciorul prin parc si la discutii despre ultimul model de pampers. Asa o fi. But I soooo much enjoy my Saturdays :-).
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Nu-i chiar uratel (cum e pustoaica din rolul principal), nici foarte cool (cum e bunicul ei), dar merge intr-o dupa-amiaza de duminica. Nu-i bai ca azi e vineri.
Personajele sunt ca niste schite facute cu un creion cu mina groasa si, daca tii mortis, poti sa vezi si parerile scenaristului despre viata, familie, societate si Volkswagen-ul Type 2. Ca de obicei, aia mai tampiti sunt cei mai simpatici, iar binili invingi.
Ii dau un 6.2, ca m-am cam saturat de filme intitulate “comedii” la care nu-mi vine decat sa zambesc un pic mai apasat, si aia doar din cand in cand. Eheheei… altfel se faceau comediile pe vremea mea.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Daca nu inveti ceva nou intr-o zi, inseamna ca ai cam pierdut-o de pomana (valabil daca nu reusesti sa gasesti ceva care sa-ti fi placut in ziua aia, zic). Cu aceasta profunda cugetare in cap, caut aproape tot timpul cate o chestie pe care s-o mai indes in sinapse. Si pentru ca sunt lenes, ma bucur cand munca mi-e usurata de cate un bun samaritean care pune intr-un singur loc o colectie de link-uri spre resurse de e-learning, de preferat gratuite. Cum ar fi asta. Sau, si mai bine, asta.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Secunda dupa secunda.
Irevocabil.
Automatic.
Swiss made.
