I Heart Beirut

23 June 2016|

Am o sandwicherie langa hotel, Farrouj Al Abdallah, unde nu stiu ce pune bucatarul in carnea aia de pui, da’ are un gust de risti sa ramai fara degete. Nu-i tarziu, abia 9 si ceva seara, dar cand intru mi se pare ceva suspect: chelnerii stau cuminti la o masa si mananca. Oooops! Unul dintre ei, mai priceput la engleza, imi explica printre scuze ca ei pe la ora asta cam inchid in perioada Ramadanului, pentru ca la apusul soarelui oamenii se baga in casa, pentru a lua masa de Iftar impreuna cu familia. Dar in timp ce noi mai radem, mai glumim un pic, bucatarul iese din spate fericit de parca primise bonus la salariu si incepe sa-mi zica in limba lui tot felul de lucruri din care inteleg doar “enta” (“tu”) si “Raouche”. Se pare ca am inteles ideea, dar nu si esentialul – asa ca il primesc sub forma de traducere de la colegu’: omuletul m-a vazut aseara in Raouche facand poze (nici nu cred ca era greu, ca am stat vreo trei ore pe acolo, probabil m-a vazut un sfert din populatie), m-a recunoscut acum (nici asta nu-i greu, ca imi straluceste capul, n-ai cum sa ma ratezi) si zice ca pot sa comand linistit, ca mai face el pentru mine un sandwich si un hummus si ce altceva mai vreau.

Episod 2:
Un supermarket, eu – la casa. O salut pe pustoaica: “hello!”. “Hello!”, zice. Si continua, fredonand si zambind in acelasi timp: “…from the other side, I must have called a thousand times, to tell you I’m sorry…”. Raman puzzled pret de vreo doua secunde, dupa care incep sa rad de-i sperii pe saracii oameni care stau in spatele meu. “Uhmmm… I guess I’m too old to know Adele’s lyrics”, spun la un moment dat, ca n-aveam cum sa ratez oportunitatea de a provoca raspunsul inevitabil “Oh, no, not at all”. Rezolvam problemele birocratice gen pus produsele in plasa, scos bonul, platit, si ne despartim cu un “See ya!” (eu), “See ya tomorow” (ea).

Chestii de genul asta te fac sa te indragostesti de un oras.