[three_fourth last=”no”]
Toata vietisoara mea am urat fesurile, caciulile si basca de la atelier, aia cu mot. O vreme, mi-am si permis sa le urasc si sa traversez anotimpurile cu pletele fluturandu-mi in vant. Situatia se schimba insa cand iti razi blana de pe cap si vine iarna; s-ar putea sa ai senzatia ca parul nu-ti tine de cald cine-stie-ce, dar crede-ma pe cuvant (sau convinge-te singur, treaba ta): diferenta e masiva. E ca si cum te-ai muta din Italia in Norvegia, brusc. Drept urmare, am ajuns la concluzia ca trebuie sa-i acord unui fes onoarea de a-mi impodobi genialul cap. Iar azi l-am si gasit. Nu-s extaziat, ca ar fi usor patologic sa trec de la ura la extaz, dar arata rezonabil. Iar daca ma enervez, o sa-l port si vara, impreuna cu o esarfa, niste ochelari colorati si un ceas de buzunar la vesta de matase trasa peste tricou, sa moara toti hipsterii de oftica.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
