Injur masiv de fiecare data cand ajung pe un tarm stancos cu ideea de a face o baie in mare: n-am copite, deci inevitabil merg ca pe cioburi, ma zgarii pe talpi, chestii de-astea urate. Dar gata! Am gasit papuceii astia cu degete care mai si arata teribil de simpatic, pe langa faptul ca pot sa merg cu ei si pe uscat, nu doar in apa. Oare ma gadila daca stau si la volan cu ei?
o-0Posted by La Tavola delle Meraviglie. on Tuesday, June 21, 2016
Pentru noi, barbatii, impaturirea celor trei tricouri de care avem nevoie pentru o saptamana de vacanta e cea mai enervanta parte din activitatea de construire a bagajului. Nu ca ne-ar interesa prea mult daca se botzesc un pic, dar trebuie sa le aranjam cumva ca sa nu ocupe mult spatiu.
Din fericire, exista solutii destepte care ne ajuta sa nu consumam mai mult de trei secunde pentru operatiunea asta. Ca sa ne putem tolani linistiti in fotoliu in urmatoarele doua ore in care altii, daca-ntelegi ce vreau sa zic, se lupta cu munti de bluzite, fustite, pantalonasi, sosetele si pantofiori.
[three_fourth last=”no”]
Seamana cu un sapun, nu? Ai zice ca daca arata ca un sapun si face ca un sapun, inseamna ca e un sapun. Bai, nu! E Dolfi. Ma rog, inca nu e, ca deocamdata-i doar in stadiul de proiect care a cautat finantare pe Indiegogo, dar daca apare pe piata (si ma astept sa apara, avand in vedere ca a obtinut de 4 ori mai multi bani decat a incercat sa adune), o sa intre automat in setul de chestii pe care le iau intotdeauna cu mine atunci cand plec la drum. Din cateva ture de haine date la spalat la hotel, se amortizeaza.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Nu poti pleca la lupta in pijamale, nu? Adica poti, da’ nu se face, ca nu pentru asta am murit noi la revolutie. Asa ca se impunea o uniforma. Croita pe masura, bineinteles, ca doar nu era s-o luam de la magazie, ca tot racanu’. Ripstop, mii de buzunare si buzunarase, camuflaj woodland… ia zi, ma vezi in poza de mai sus?
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Toata vietisoara mea am urat fesurile, caciulile si basca de la atelier, aia cu mot. O vreme, mi-am si permis sa le urasc si sa traversez anotimpurile cu pletele fluturandu-mi in vant. Situatia se schimba insa cand iti razi blana de pe cap si vine iarna; s-ar putea sa ai senzatia ca parul nu-ti tine de cald cine-stie-ce, dar crede-ma pe cuvant (sau convinge-te singur, treaba ta): diferenta e masiva. E ca si cum te-ai muta din Italia in Norvegia, brusc. Drept urmare, am ajuns la concluzia ca trebuie sa-i acord unui fes onoarea de a-mi impodobi genialul cap. Iar azi l-am si gasit. Nu-s extaziat, ca ar fi usor patologic sa trec de la ura la extaz, dar arata rezonabil. Iar daca ma enervez, o sa-l port si vara, impreuna cu o esarfa, niste ochelari colorati si un ceas de buzunar la vesta de matase trasa peste tricou, sa moara toti hipsterii de oftica.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
