Cheers!
Se numeste Chardonnay Reserva si e facut in Rengo. Care e in Chile. N-ai nevoie de o ocazie anume ca sa-l bei: el insusi e o ocazie anume. Nu degeaba ma trage pe mine ata spre America de Sud.
Se numeste Chardonnay Reserva si e facut in Rengo. Care e in Chile. N-ai nevoie de o ocazie anume ca sa-l bei: el insusi e o ocazie anume. Nu degeaba ma trage pe mine ata spre America de Sud.
Ai putea spune ca monumentul asta are o soarta tare trista daca n-ar fi, de fapt, una vesela. Din cand in cand, se trezesc unii sa-l mai picteze putin: dupa ce acum doi ani bravii soldati sovietici eliberatori au fost transformati in Batman, Superman sau Mos Craciun, acum au fost vopsiti in roz. Eu, daca as fi in locul bulgarilor, as face cate o prostie de genul asta in fiecare luna, pentru city branding.
A mai murit o pasare din mine.
Era chiar pasarea care statea in dreptul soarelui
si ma ferea de arderea lui cu miros de albine
Acum as putea stinge si cerul – odata cu marea – daca as vrea.
Dar o sa ma sting intai chiar pe mine:
e prea multa lumina fara pasarea mea.
Da, e o poezie. Cam tristuta ea, asa – dar nu de asta mi-a placut. Ci pentru ca au trecut 20 de ani de cand am scris-o.
Se alcatuiesc patru clatite. Se diseca doua banane, se prajesc rapid. Se invelesc feliile de banana cu rezultatul din prima propozitie. Ca din senin (din frigider, de fapt), pe aceeasi farfurie aterizeaza o portie de inghetata. Doua, ca sa fim mai exacti, ca-i pacat sa ramana aia de vanilie singurica si a nimanui. Se devoreaza. Un desert usor, de seara, cum ar veni.
Am [re]descoperit primele fotografii din viata mea. Primele in care apar eu, adica. Cu un pic de efort, am reusit sa le si datez, iar in urmatoarea perioada o sa le digitalizez, pentru posteritate. Asta de deasupra e prima ever (a piece of history, baby!): aveam vreo 6 luni. Cum ar spune fetele: how cuuuuute!
Duminica dupa-amiaza, pe niste coclauri. Vrei sa bei o cafea, vezi o pensiune, intri. Nu esti convins ca-i deschisa, dar e cam singura din zona. “Buna ziua”, zice un om care se desprinde din grupul din curte, privindu-te un pic intrebator. “Am vrea sa bem o cafea”, zici. “Aaa… nu servim, stiti…”, dupa care adauga rapid: “Dar luati loc la o masa si va aduc eu o cafea”. Apare in doua minute, cafeaua e buna, un pustan de 3 ani vrea sa te joci cu el cu mingea, in jur sunt flori. “Stati cat vreti, nu trebuie sa platiti nimic, e din partea noastra”. Really? Asa, pur si simplu? Asa, pur si simplu.
Prieteni vechi, unii foarte vechi. How’s 15 years? Good, but how’s 20? What about 30? Oameni faini (si multi, ca-n vremurile bune), discutii inteligente, amintiri simpatice, deep feelings. Peste inca 20 de ani, tot ei vor fi.
Si nu o ciorba oarecare de miel cu tarhon! No, we’re not talking about some ordinary shit here: e vorba de ciorba de miel cu tarhon facuta de mine. Care se intampla sa fie si prima ciorba facuta de mine ever. Awsome. Ceea ce inseamna ca I’m awsome, ain’t I? (oh, but of course I am)
Ca la Oscar-uri: multumesc celor (multi) pe care i-am scos ieri din minti cautand tarhon, chestie care in Moldova e mai rara decat reniul (element chimic, numar atomic 75). Madalina, you saved my dinner.
Pentru prima experienta in domeniul fotografiatului de stele si stelute, sunt chiar multumit de ce a iesit. Data viitoare facem si mai frumos. Cu un pic de noroc, atunci o sa cada si mai multe bucati de cometa. Hmm… pot sa cer si una asaa… un pic mai mare? :)