[three_fourth last=”no”]
Cam asa arata azi-dimineata peisajul de pe terasa camerei mele, dintr-o localitate fara vocale. Strp, pe numele ei mic. Mic la fel ca ea, dar nici pe departe la fel de simpatic. Ca si alte satuce, comune, orase si orasele de pe tarmurile golfului Kotor. Am mai zis ca m-am indragostit de Muntenegru?
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Adica “muntele negru”. Adica Muntenegru. Cat se poate de simplu. Si de frumos. Pana si faptul ca vremea e cam haotica in perioada asta, desi e trecut de jumatatea lunii iunie (vezi povestile despre global warming and shit) are partile lui bune aici: la un moment dat, aveam marea in stanga, muntele in dreapta, soarele deasupra si niste nori aprope negri care inghiteau muntii din fata. Iar acum stau in balconul de 16 mp al camerei mele, cu un cabernet local alaturi si cu luminitele din Golful Kotor in fata. Cred ca as putea sta asa mult si bine.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Haotic si cam trist la periferie, agitat si cu bulevarde largi in centru, cu biciclisti mergand pe contrasens si pietoni care traverseaza strada fix pe unde vor ei, cu moschei vechi in spatele carora se vad cladiri de birouri din sticla laturi de blocuri din anii ’80, cu o puzderie de femei frumoase in orice directie te uiti, cu un fel de festival al berii la care particip voios inconjurat de oameni din a caror limba nu inteleg o silaba, nu-i un oras in care imi pare rau ca am ajuns, daca e sa ma intrebi. Si chiar si daca nu ma intrebi.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Si cu ea, ca si cu Bobi, schimbasem doar doua mesaje acum niste ani, in acelasi eRepublik. Asa, si? Dupa 10 minute vorbeam de parca fusesem colegi de generala. Dupa doua ore, gasisem deja primele 40 de cuvinte comune in romana si macedoneana si incepeam sa inventam altele noi, desi romana cica suna ca o japoneza cu sh, tz si alte sunete ciudate. Dupa 4 ore, incercam sa ramanem seriosi cand, din nou, eram lasati sa vizitam chestii fara sa platim bilet. Dupa 7 ore, ea si prietenele ei impingeau – razand in hohote, intr-o paranteza fie spus – masina care alunecase intr-un santulet spre care tot ele ma dirijasera. Dupa 12 ore inca nu ajunsesem acasa. Avea sa se intample dupa vreo 14-15, undeva dupa 6 dimineata.
Pentru astea doua zile (mult prea putine, dar atunci cand mi-am programat turneul n-aveam de unde sa stiu ca o sa ma bucur de such amazingly warm welcomes), Macedonia mi-a intrat adanc la sufletel. Iar Ohridul o sa fie extrem de greu de egalat in plimbarea asta.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Un barbat in toata firea, cu un milion de chestii pe cap, cu o familie pentru care, din cauza business-ului, n-are atat timp cat si-ar dori. Dar care si-a facut cumva loc in programul serii asteia pentru un individ cu care a schimbat trei mesaje acum trei ani in eRepublik. Si nu 20 de minute, de protocol, ci pana dupa miezul noptii, la beri, ceaiuri si povesti. Asa ca azi am doua motive de bine: Skopje si un om tare, tare fain. Adica un om fain intr-un oras fain.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Poate nu-i la fel de “plin” ca ala din Ucraina, dar e suficient de spectaculos incat sa merite o deviere de o ora si ceva de la traseul de baza si cateva sute bune de metri parcursi pe traversele unei cai ferate (e groaznic sa mergi pe chestiile alea). N-am avut parte de cea mai buna lumina, ca ora la care am ajuns acolo a facut oarecum parte din categoria exercitiilor impuse, da’ nici de cea mai rea. Iar satisfactia de a-mi fi facut damblaua (mi se pusese de mult pata pe locul asta) e nepretuita.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Adica ultima, cum ar veni – inainte sa-mi iau zborul la altitudine joasa spre alte zari. Ca de obicei in astfel de situatii, o zi colosal de agitata, ca multe chestii nu se pot rezolva, of course, decat la limita. Si tot ca de obicei in astfel de situatii, chestiile s-au rezolvat. Because I’m good at it. Hai ca mi-a dat o stare de bine.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Nu m-am mai laudat de multisor cu o lucrare, asa ca daca tot am terminat versiunea pentru telefoane, tablete si alte chestii mobile a site-ului Arhitect 3D, tre’ sa marturisesc faptul ca azi chestia asta mi-a placut cel mai mult. Si nu degeaba, zic.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Dupa vreo 4-5 zile de tras cadre si 24 de ore de editare puse cap la cap, pot sa ma laud ca mi-au iesit niste fotografii de food de-mi vine sa le mananc. Asta de mai sus e doar o mostra, ca inca n-au devenit publice. Iti spun eu unde sa te uiti cand apar.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Hurray! Dash-cam-ul pe care mi l-am construit singur dintr-un vechi aparat foto de buzunar, un incarcator de masina, un furtun, niste sarme, doua suruburi si niste banda izolatoare merge! Si nu doar atat: merge mai bine decat multe dintre cele pe care le gasesti prin magazine la 100-200-300 de lei (oarecum logic, avand in vedere ca obiectivul nu-i o chinezarie cu lentile de plastic). O sa fac un “DIY tutorial” cand am timp.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
