The dinner
Nu “a dinner”, ci “the dinner”. Cea pe care am asteptat-o 7 ani. A meritat.
Nu “a dinner”, ci “the dinner”. Cea pe care am asteptat-o 7 ani. A meritat.
Gata sezonul de muzica epica, CD-ul cu Evanescence si-a reintrat complet in drepturi la mine in masina. Unele versuri bring back memories, but memories are good.
Mi-am adus aminte ca ieri a fost 11 septembrie si ca, acum 12 ani, traiam una dintre cele mai grele si mai frumoase zile din cariera. Am cautat prin teancurile de CD-uri arhiva cu inregistrarile de atunci si le-am reascultat. Damn, it was quite a day! Si multe lucruri au inceput atunci.
P.S.: poate ca n-o fi politically correct sa pun “frumos” si “like” langa 9/11, da’ putin imi pasa: dpdv profesional a fost o zi speciala, asa cum orice jurnalist si-ar dori sa aiba; iar dpdv personal [cel putin] la fel.
Pentru ca-i speciala. Pentru ca a “produs” ceva special.
Pentru ca, daca n-ar fi fost, as fi stiut mai putine, inclusiv despre mine. As fi aflat mai putine zambete si mai putine lacrimi, as fi adunat mai putine amintiri, mai putine straluciri, mai putine regrete si mai putine motive sa raman din cand in cand cu privirea pierduta in departare fara sa ma uit la ceva anume; as fi avut mai putine lucruri la care sa ma gandesc si pe care sa mi le doresc; as fi fost mai sarac. Because it hurts yet it gives a direction.
Yes, I’m thankful for this day.