Usurel, de vara. Ben Kingsley pare ca s-a amuzat jucand in filmul asta (sau o fi bagat mana in marfa? si mai cool!), pustiul si pustoaica sunt dragutei (mai ales ea, daca-ntelegi ce vreau sa zic), atmosfera e aia din sweet ’90s. Si filmul e destul de vechi (2008), dar la mien abia acum a ajuns si nu-mi pare rau ca a ajuns. 7.
Although not quite an elegy. Or was it?
Filmul e o adaptare dupa “The Dying Animal” (care a ajuns deja la mine pe kindle, impreuna cu alte cateva carti ale lui Philip Roth) si i-au luat vreo 8 ani sa ajunga la mine. Dar cred ca n-a ajuns nici prea devreme, nici prea tarziu. Mai devreme l-as fi privit fara sa-l inteleg, mai tarziu probabil mi-ar fi trezit o melancolie cu mai putine zambete.
Ben Kingsley e minunat si parca il cunosc de undeva. Iar Penelope e cel putin la fel de minunata: nimeni n-ar fi putut sa faca personajul mai viu decat ea. Nota 8.1.
Reteta clasica a unui british crime movie din care nu-i necesar sa-ti mai amintesti mare lucru a doua zi, dar te-a distrat o ora si jumatate: sange pe pereti, umor din ala special care face ca sangele de pe pereti sa fie hazliu si actori care-s in stare sa joace ca si cum personajele fac misto permanent de ele insele, undeva la limita dintre psihopati periculosi, psihopati amuzanti, natarai impiedicati si baieti de comitet. A, plus accentul ala dinspre partea de nord a insulei, care mie mi se pare delicios. Iar Ben Kingsley e de-acolo, din tablou. Nota 7.4. Si ma apuc sa mai caut niste filme in care joaca Ben.
