Am ramas cu setarile de ieri (dupa o vreme, task switch-ul se produce mai greu), asa ca am continuat sa dau din mouse in photoshop. As a result, LotD-ul de azi e tot o fotografie.
Adevarul e ca mi-a placut intotdeauna oraselul asta, arata simpatic. Ceea ce nu inseamna ca nu ma pregatesc sa-l parasesc [din nou]. De preferinta, pentru unul mai cald, daca pestisorul de aur e cumva prin zona.
Urasc iarna si as vrea sa nu mai ninga pe aici pana in 2068. Sa ninga la cercul polar, ca de aia se cheama “polar”. Anyway, asta nu inseamna ca nu-s in stare sa apreciez cum arata iarna uneori. Si s-o mai si fotografiez.
Deci ori sunt foarte mici, ori sunt foarte sfiosi, ori au fugit, ori fac misto de robotelul nostru curios (Curiosity Rover, that is) – altfel nu se explica de ce nu se vede niciun omulet verde in toata panorama asta uriasa.
Iar daca te amuza panoramele gigantice asa cum ma amuza pe mine, uite inca una, care bate recorduri: Parisul in 26 de miliarde de pixeli. Ciudat e ca in asta chiar se vad niste martieni: nu stiu sa foloseasca apa (normal, ai vazut ca peisajul de pe Marte e cam uscat), nu poti sa comunici cu ei pentru ca nu vorbesc decat limba lor, iar atunci cand totusi invata si alt limbaj, primele cuvinte sunt “ma predau!”.
Chiar daca anotimpul meu preferat e vara, are si toamna chestiile ei misto. Culorile, in primul rand. Fotografia asta e facuta acum vreo trei ani (si nu in cele mai bune conditii tehnice), dar tocmai culorile m-au facut sa-i mai dau o sansa.
Am ramas cu senzatia de ieri (:D) si m-am asezat in fata propriului aparat de fotografiat, pentru operatiunea aflata la celalalt capat al timpului fata de “mini-me“-ul despre care vorbeam acum o luna si ceva (suna complicat, nu?). Well, ca sa fiu complet sincer, pregatisem chestia asta de mai bine de o saptamana – mi-am lasat barba fix in ideea asta. Data viitoare incerc si cu aspectul “normal”.
Am [re]descoperit primele fotografii din viata mea. Primele in care apar eu, adica. Cu un pic de efort, am reusit sa le si datez, iar in urmatoarea perioada o sa le digitalizez, pentru posteritate. Asta de deasupra e prima ever (a piece of history, baby!): aveam vreo 6 luni. Cum ar spune fetele: how cuuuuute!
Toata lumea a auzit de Lacu Rosu, right? Ma rog, cel putin cei care n-au lipsit de la geografie si cei care s-au plimbat un pic prin tara asta. Ei bine, sa stiti ca nici nu se compara cu Lacul Cuiejdel, de care n-a auzit nimeni. Si care-i muuult mai frumos. Azi am [re]descoperit niste poze facute acolo anul trecut si m-am jucat putin cu ele.
