[three_fourth last=”no”]
A venit si ziua (de fapt, noaptea) in care s-a difuzat, in reluare, Before Midnight. Si iar mi s-a facut dor de scena in care un grup de prieteni stau in jurul unei mese, bucurandu-se de compania celorlalti, de vara si de zambete.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Nu mai vazusem cam de multisor un film cu aspect de documentar, asa ca era cazul.
Desi daca nu stai numa’ cu capu’ in Fox News ai deja idee cam care a fost/este perceptia locala despre ce s-a intamplat in Irak, s-o vezi sub forma de reportaj – pentru ca, pana la urma, asta e filmul despre care vorbesc – poate fi un exercitiu util. Evident, si perceptia aia poate fi acuzata ca e biased, pentru ca si jurnalistii de la Al Jazeera sunt oameni si se stramba atunci cand lucrurile put, dar avantajul tau e ca poti sa faci o medie si sa ajungi la o concluzie cat-de-cat corecta. Nota 6.7.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
“Refreshing” – asta-i cuvantul care mi-a venit in minte la final, pe post de caracterizare. Nu vine cu idei filozofice, simboluri si chestii pretentioase, nici macar nu se da de ceasul mortii sa te faca sa razi cum incearca (dand in penibil, de fapt) multe dintre comediile din ultimii ani, dar cand se termina ramai cu o senzatie de bine. Sau cu un gust placut, ca sa ramanem in domeniu. Pe langa distributie, somehow se vede ca lui Jon Favreau – care e un fel de Sergiu Nicolaescu: regizor, scenarist si actor – i-a placut sa faca filmul asta.
Fa-ti un bine si nu te uita la el cand ti-e foame; altfel, cand se termina, o sa descoperi ca ti-ai rontait canapeaua, piciorul, nevasta si desfacatorul de bere. Nota 7.4.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Poate ca patru luni e cam putin ca sa revezi un film, dar asa a fost sa fie. Si n-a fost rau. Chiar daca n-a fost un film, ci doua. Adica primele din seria “Before…” – Sunrise si Sunset. Pentru ultimul, asteptam alta zi.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
De cate ori n-ai auzit (sau nu ti-ai pus, in caz ca vorbesti cu tine la plural) intrebarea asta, la care in 90% din cazuri n-ai un raspuns clar? Si chiar si dupa ce ai descoperit ca pe hdd ai cateva optiuni, selectia facuta pe sistemul “n-am chef de ala, ca-i prea trist, n-am chef de filme cu razboi, da’ o comedie nu mai exista in lumea asta?” le elimina pe toate si ajungi fix de unde ai plecat. Deci, la ce ne uitam? Ei bine, cand iti intrebarea asta apare pentru a doua oara in decurs de mai putin de 30 de minute, e cazul sa te duci pe agoodmovietowatch.com.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Mi-a placut cand l-am vazut prima oara acum vreo 20 de ani, mi-a placut si azi. Tom Cruise inca era un pustan cu vocea in schimbare, dar in ce-l priveste pe Dustin Hoffmann, Raymond cred ca a fost cel mai bun rol al lui ever. Ii mai dau o data nota pe care i-am dat-o in mintea mea si cu prima ocazie: 8.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Un site-shaorma, cu de toate adica, pe care l-am gasit acum o ora: Paste Magazine se cheama el si, la o privire nici prea amanuntita, nici prea superficiala, as zice ca-i ok. Are chestii din tot felul de domenii, desi cred ca o sa-i folosesc in special sectiunea Lists, ca sa-mi mai fac din cand in cand o idee despre ce filme ar merita vazute. Pare usor obsedat de Netflix, care nu ma intereseaza (fair enough, aparent, nici eu nu-i interesez pe ei: “Netflix is not available in your country yet”), dar sunt suficiente articole in care obsesia asta nu apare. Deci da.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Daca acum vreo doua zile ma uitam la cum arata Irakul dupa razboi (ma rog, nu-s convins ca “dupa” e cuvantul corect, da’ sa-l lasam asa), azi i-a venit randul unuia despre cum s-a ajuns aici. Nuuu, stai linistit, nu-i un documentar din ala despre conspiratii mondiale, Bush, petrol etc., ci una dintre cele mai bune comedii pe care le-am vazut in ultimii ani (poate si pentru ca-i facuta acum cativa ani; in plus, poate si pentru ca-i facuta de niste britanici).
De fapt, desi aluzia e foarte transparenta, nicaieri in film nu se rosteste cuvantul “Irak”. Toata actiunea se petrece in planul doi al deciziilor politice, acolo unde se invart, se agita, se injura (copios si cu imaginatie), se ameninta, se lingusesc, se ajuta si se contreaza ministri de rang secund, generali, asistenti si spin doctors (mai ales ei). Personajele si situatiile sunt caricaturizate abundent – desi, la cum i-am mai vazut pe unii-altii dea lungul vremii, nu m-ar mira ca asemenea specimene si intamplari chiar sa existe in realitate. Nota 7.3, mi-a placut.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Filmul e deja destul de vechi (2006), dar eu abia acum l-am vazut. Partea trista e ca filmul ar fi putut fi facut si acum o luna – “fragmentele” sunt la fel de reale azi ca si in urma cu 8 ani. Partea frumoasa e ca dintr-o istorie violenta, neagra si sangerie, a iesit un film bun.
Fragmentele din titlu sunt cele trei ale filmului si, in acelasi timp, cele trei in care Irakul e posibil sa se sparga intr-o zi. Si poate ca nici n-ar trebui sa-i spun “film” – mi se pare ca “reportaj” i s-ar potrivi mai bine. Si primeste un 7 pentru asta.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
