religie

Home/Tag:religie

April 2016

The Holy Quran Experiment

20 April 2016|Tags: , , |

Ai putea avea senzatia, la o prima vedere, ca e vorba doar despre faptul ca noi, “occidentalii”, suntem prizonierii unor prejudecati despre Islam. De fapt, e mai mult decat atat: cu totii, indiferent din ce colt al lumii, suntem prizonierii unor astfel de prejudecati. Si 2) n-avem cum sa ne facem bine atat timp cat nu suntem in stare sa luam doar ce-i bun si folositor din carti scrise cu multe sute de ani in urma, intr-un timp care n-avea nicio legatura cu timpurile de acum, si sa lasam restul lucrurilor din ele acolo unde le e locul, adica in istorie.

July 2015

Popa de trefla II

15 July 2015|Tags: , , , |

[three_fourth last=”no”]
Am mai vazut unul acum cateva luni, acum a aparut si Constantin Necula. Nu-s nici pe departe suficienti ca sa dilueze mizeria ipocrita in care se balaceste societatea comerciala ai carei angajati sunt, dar e bine ca exista. Daca ar fi mai multi, poate ca ar reusi sa le aduca aminte directorilor, membrilor CA si CEO-ului BOR S.A. ca la Ioan 2:16 zice-asa: Si a zis celor ce vindeau porumbei: “Ridicati acestea de aici si nu faceti din Casa Tatalui Meu o casa de negustorie”. Dar pentru ca sunt slabe sperante sa se intample asa ceva in urmatoarele doua mii de ani (oricum pentru babele pupatoare de moaste si pentru astia mai tineri spalati pe sinapse cu detergent nationalist-ortodox nu conteaza), Constantin Necula ramane un personaj pitoresc si atat.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]


[/one_fourth]

Advertisment ad adsense adlogger