[three_fourth last=”no”]
Carne de crab plus avocado plus lime plus iaurt plus rodie plus ceapa verde plus coriandru plus sare plus piper egal gustosenia din imaginea alaturata. Ha! Ce tare-s la matematica!
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
Iar intre el si net are punct. De unde si vorba aia, eftimie.net.
Acu’ pe bune: uneori am senzatia ca-s tot eu, prea ne coincid parerile. Aproape ca nu-mi mai vine sa citesc ce scrie, ca stiu din titlu ce-o sa zica. Atat doar ca nu stiu si cum o sa zica. Asa ca-l citesc.
[three_fourth last=”no”]
De muuulti ani, cafeaua mea de dimineata isi face aparitia in univers cu ajutorul unui espressor moka de genul astuia. Rezultatul e un lichid care te scoala din morti si te si baga inapoi daca exagerezi, atat de tare e. Partea proasta e ca m-am plictisit de gustul lui. Plus ca nu-i la fel de aromat ca un espresso din ala de la cafenea (de spuma nici nu mai vorbesc, n-are cum sa apara asa ceva). Plus ca in fiecare zi trebuie sa-i spal cele trei componente (de obicei, chiar inainte sa-mi beau cafeaua, ceea ce e groaznic, ti-e clar).
Asa ca mi s-a pus pata sa-mi iau un espressor. Ceea ce, la capatul a doua zile de citit specificatii tehnice si review-uri, plus o zi livrarea, s-a si intamplat. N-aveam nici chef, nici spatiu, nici buget pentru cine-stie-ce scula cu pretentii profesionale, da’ nici nu puteam sa iau o tampenie de utilaj care sa faca o cafea mai proasta decat aia la ibric, asa ca fericitul dispozitiv care va avea onoarea sa-mi prepare cafeaua de azi inainte e un espressor DeLonghi pe care l-am si prins cu ceva reducere (suficient cat sa mai adaug in comanda si un mixer, da’ despre el mai vorbim cand fac prima supa-crema). L-am si testat, iti dai seama ca nu era sa astept pana maine dimineata: lichidul e cremos, e aromat, ma declar satisfacut. Acu’ mai ramane doar sa ma duc pana la Odaia cu Cafea sa-mi iau o Blue Jamaica proaspat macinata. Cunoscatorii stiu de ce.
Note: sponsored link
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
Imi marturisesc ignoranta, pana azi nu auzisem de Russell Howard. Dar acum am auzit, am vazut, si mi-a si placut, asa ca il pun pe lista comediantilor la care sa ma uit cand am chef sa rad un pic.
Intr-o paranteza fie spus, diferenta dintre cum relateaza presa britanica si cea americana despre ebola e hazlie in sine.
[three_fourth last=”no”]
Stii regula: singurele bijuterii pe care le poate purta un barbat sunt ceasul si verigheta. Iar despre a doua n-am o parere foarte buna. Si pentru ca ni se lasa atat de putine optiuni, uneori simtim nevoia sa compensam. Adica: in loc sa avem si cercei, si bratari, si coliere, si inele, si ceasuri, si clamite, si alte bratari, si alti cercei, si alte coliere etc. etc., ne gandim sa avem ceasuri. Multe ceasuri. O colectie de ceasuri. Chestie care nu-i chiar atat de simpla, de altfel, motiv pentru care s-au inventat ghiduri care sa ne “conduca” prin activitatea asta. Iar articolul asta (destul de vechi, dar mie abia acum mi-a cazut sub ochi), desi nu e neaparat un ghid cuprinzator si profesionist, tocmai mi-a [re-]trezit cheful sa-mi imbogatesc un pic lista de ceasuri.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Nu stiu cine-i Razvan Anghelescu, da’ il anunt pe aceasta cale ca imi place de el. Adica nu de el, ho, nu sariti!, ci de ce face el – mai exact, de interviurile astea prin care arata cat de imbecili sunt multi (exagerat de multi) dintre oamenii care traiesc in tara asta. Si care au drept de vot, ca sa-mi decida mie viitorul, futu-i in cap de cretini. Plus dreptul de a se reproduce (asta chiar mi se pare amenintator pentru specia umana), ca sa nasca si mai multi votanti de-ai lui Ponta. Ar fi chiar amuzant, daca n-ar fi ingrijorator si trist.
[three_fourth last=”no”]
Un documentar-interviu cu unul dintre cei mai longevivi politicieni americani, al carui nume a devenit aproape sinonim cu razboaiele din Afganistan si Irak. Si cu toate chestiile intunecate asociate mai ales celui de-al doilea – peste care, paradoxal, omu’ trece zambind. Nici nu-ti dai seama daca e cinism sau convingerea ferma ca toate deciziile au fost corecte si ca lucrurile care s-a intamplat aiurea au fost pur si simplu niste intamplari neprevazute.
La final, nu poti spune ca ai aflat prea multe chestii noi, pentru ca Rumsfeld, in spatele jovialitatii, e extrem de alunecos. Mai mult, intrebarea din tagline ramane fara raspuns: why is this man smiling? Nota 6.3.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Intotdeauna am zis ca aia care nu se duc la vot sunt ori prosti, ori in coma. Pana si mortii se duc, mai ales aia din Teleorman. Daca ti s-ar lua dreptul de vot, ai miorlai ca de ce ti s-a luat, ca tu il vrei, bla bla. Asa, il ai, dar preferi sa te futi in el. Ceea ce te face prost, cum ziceam. Renunta tu singur la dreptul de vot, ca o sa ti le ia ei si pe celelalte, stai linistit.
Drept urmare, orice campanie impotriva absenteismului imi place, ca ajuta la reducerea nivelului prostiei in galaxie. Iar asta e si facuta misto.
Pun pariu ca habar n-aveai ce-i aia “Undulatus asperatus”. Nu, nu-i o rama cu tepi. E un nor. Sau, mai exact, prima categorie noua de nori din ultimii mai bine de 60 de ani. Ma rog, chestia nu-i inca oficiala, dar se pare ca o sa fie anul viitor, cand apare noua editie a Atlasului International al Norilor (da, exista si asa ceva). De unde rezulta ca oamenii mai stiu sa aiba si preocupari simpatice in lumea asta.
Ca o regula generala, imi plac blogurile scrise de oameni care calatoresc. Ma refer la blogurile oneste, scrise in primul rand din placerea de a povesti si de a-i ajuta si pe altii cu experientele lor, nu la vomele publicitare pe care le imprastie in online diversi “travel experts”. Acum l-am gasit pe asta, unde scriu doi omuleti care au plecat intr-un an sabatic prin Asia. Nu scriu ei prea des, dar sunt la inceput si poate ca nu si-au intrat inca “in mana” sau inca n-au invatat sa fenteze toate dificultatile logistice (gen “cum sa gasesti net intr-un loc pustiu) care inevitabil apar intr-o astfel de calatorie. Important e ca scriu ok si asta o sa ma faca sa-i urmaresc.
