[three_fourth last=”no”]
Probabil una dintre cele mai mari satisfactii ale unui designer/grafician/zi-i cum vrei e atunci cand o identitate de brand la care a lucrat o vreme “iese la lumina”. Adica pe strada, pe rafturi, in public. Azi am aflat ca a iesit asta de mai sus. Powered by onair.ro, bineinteles.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Daca tot m-am apucat de SF-urile vechi ale lui GRRM, mi-a cazut in mana (vorba vine, era deja pe Kindle) si una dintre primele-primele lui nuvele, A Song for Lya
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Agramata aia de Grapini, monumentul ala de penibilitate, a ajuns in asa hal de rasul lumii, incat cineva a conceput o aplicatie care sa te ajute sa scrii la fel ca ea, pentru ca apoi sa te minunezi, sa scuipi in san si sa mai tragi un hohot de ras. Ca daca n-ai fost la viata ta un tantalau de care sa nu se fi putut prinde nici macar cateva reguli elementare de gramatica si ortografie, n-ai cum sa scrii singur atat de infect.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Dupa cum bine stie orice creatura care a citit macar o carte SF la viata ei, legile roboticii spun ca un robot nu are voie sa faca vreun rau unui om si ca trebuie sa se supuna oricarei fiinte umane, chiar daca ea ii cere sa se autodistruga, cu conditia sa nu incalce punctul 1. Booon. Dar daca robotul cu pricina trece testul Turing, ceea ce inseamna ca nu exista nicio diferenta intre inteligenta lui artificiala si inteligenta umana, si mai si dovedeste constiinta de sine si intelegerea/asimilarea/trairea notiunii de “moarte” plus alte sentimente, inseamna ca-i cam om. De unde rezulta ca 1) legile roboticii nu prea i se mai aplica si be) ca are dreptul sa se apere in fata unei amenintari. Sau nu (desi eu spun ca da). Si pentru ca din dilema asta deocamdata, la nivel colectiv, nu putem iesi, facem un film. Chiar unul misto. Ii dau 7.5.
P.S.: sunt convins ca pesedistii nu s-au putut uita la film, primele secunde le-au dat fiori imposibil de suportat.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Sau: de ce meteoritii cad intotdeauna in cratere?
Si alte cateva zeci de intrebari aflate undeva la granita dintre complet idioate si foarte smart, dar oricum hazlii. Si te duc la concluzia ca, de luni pana sambata, catolicii au doar energie si moment, de exemplu.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Carticica asta
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
Adica doi ani in care n-a trecut o zi fara sa gasesc ceva simpatic, in ciuda tuturor chestiilor de cacat care inevitabil se intampla in viata unui biped. Si pentru ca functia creeaza organul, un exercitiu de genul asta face ca numarul lucrurilor simpatice sa creasca. Chestie care iar imi place.
[three_fourth last=”no”]
Nu stiu cum face Watson asta creat de IBM, dar face. Ii dai un text (engleza sau spaniola), iar el iti vorbeste despre trasaturile de personalitate ale autorului. E si un pic scary cum reuseste el sa inteleaga ce-i in capul tau pornind de la un text scris de tine, dar dincolo de asta e teribil de interesant. Si devin din ce in ce mai convins ca aria asta care tine de cognitive computing si machine learning o sa ne deseneze viitorul.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Chioscuri non-stop a vazut toata lumea, ele sunt ultima noastra speranta atunci cand ramanem fara unul dintre elementele indispensabile vietii pe pamant: tigari, bere, paine. Dar aprozar non-stop nu cred ca exista decat unul in galaxie: ala din fata blocului meu. Care a devenit non-stop pentru ca pur si simplu era mai simplu asa decat sa bage angajatii inauntru in fiecare seara tonele de fructe pe care le insirau dimineata pe trotuarul din fata. Sa pot sa-mi cumpar pepene la 3 noaptea e dezmat imparatesc. Mai ales ca au in rafturi si elementele vitale de mai sus, just in case.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Nu le-am avut niciodata in mod deosebit cu muzica (ba chiar am reusit sa iau cea mai tampita nota la obiectul asta din istoria invatamantului romanesc – un 2, pentru ca am copiat; da, la muzica), dar cred ca mi-ar fi placut sa invat sa cant la pian. Ma rog, niciodata nu-i prea tarziu pentru o fapta buna si, pentru ca exista un Dumnezeu al lenesilor, am descoperit ca as putea face chestia asta si fara sa ma duc la o scoala: exista un site unde poti lua lectii de pian. Prima lectie e gratis, restul cursului costa 10 dolari, adica nimic. Pazea, ca apare un nou Sokolov!
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
