Beirut
Un oras nebun. Dar miiiiinuuuunat. Si are si bere. Si o promenada pe malul marii. Cred ca tocmai m-am indragostit.
Un oras nebun. Dar miiiiinuuuunat. Si are si bere. Si o promenada pe malul marii. Cred ca tocmai m-am indragostit.
Am pus fotografia asta de pe malul iordanian al Marii Moarte, dar inca nu stiu ce mi-a placut mai mult azi: plimbarea & balaceala sau atmosfera pe care am gasit-o la ceainaria pe terasa careia mi-am petrecut vreo doua ore in seara asta: eram singurul ne-localnic, nici macar barmanul nu prea stia engleza, la masa de alaturi cativa batrani jucau rummy si fumau shisha, la televizor era un meci care nu ma interesa, ceaiul era bun si dulce, scaunul confortabil, temperatura perfecta. Iar murmurul in araba care ma inconjura avea o muzica a lui.
Daca as gasi bere la magazin, as putea trai aici. Are de toate: si agitatie, si locuri linistite, mancare buna si ieftina, oameni frumosi si amabili, o regina superba, istorie, cladiri moderne, tigari ieftine si as mai putea adauga la enumerarea asta. Dar sunt prea ocupat sa ma bucur ca-s aici.
O minune a lumii. Cu atat mai “minune” cu cat a rezistat intr-o zona in care nici conditiile climatice, nici evenimentele care au umplut secolele, n-au fost dintre cele mai prietenoase. N-am putut avea decat o singura reactie: wow! Cateva ore in sir.
Alaltaieri m-am hotarat, tot atunci am luat si biletul, ieri am mai facut niste rezervari si un bagaj d-ala micu’ de-al meu, carry-on only, azi am plecat. Scurt si la obiect.
Un fel de like of the days, ca am decolat fix inainte sa se termine ziua, la 23:55, si aterizez maine, cum ar veni.
Nu e o monografie, ci o biografie, pentru ca Simon Sebag-Montefiore – a carui familie are o istorie care se leaga de cea a orasului de cateva secole bune – vorbeste despre Ierusalim ca despre o femeie, permanent cu “she“. O femeie dorita de toti, greu de cucerit dar cucerita de multi, vaduva de aproape la fel de multe ori, etern in asteptarea sotului divin. Nu poti decat sa o urasti si sa o iubesti in acelasi timp, chiar fara sa o fi vazut vreodata.
Cred ca o sa recitesc cartea asta inainte de a ma duce si eu s-o cunosc.
Meciul dintre Portugalia si Islanda s-a terminat 1 – 1, dar islandezii au castigat toate punctele posibile fie si doar pentru faptul ca au reusit sa-l oftice pe manelistul Europei. Gata, m-am hotarat: tin cu Islanda la campionatul asta.
Am praf de vata minerala inclusiv in scuzati expresia si ma mananca fiecare centimetru de piele care a avut imprudenta sa nu fie acoperit permanent. Dar asa cum baba la frumusete sufera, si mosu’ sufera la imbunatatit confortul termic al cabanutei. Atat doar ca mosu’ sufera mai mult, mai sunt vreo doua etape ca asta de azi.
Casuta asta e artizanala, hand-made, eco (just kidding) si cum mai vrei tu. Drept pentru care si suporturile pentru izolatie tot din lemn i-am facut. Piece of cake, mai mult m-am distrat – abia de maine incepe durerea.
O tampeniuta de film, mai degraba satira decat comedie. E hazliu doar daca iti place umorul negru, gen sa-i impuscam pe imbecili si pe aia care participa la operatiunea de imbecilizare. Mie imi place. 6.7.