Nu, nu-i un film politist, nici o noua perversiune: e o idee ge-ni-a-la!
Pe scurt, ca sa aniverseze 250 de ani de cand a devenit prima tara din lume care a abolit cenzura, Suedia a inventat un numar de telefon “al tarii”. La care suni, de oriunde, si raspunde un suedez, la intamplare. Si vorbesti cu el. Ce vrei tu. Si cunosti un pic de Suedie. Si tet indragostesti de ea, asa, pe nevazute. Doar pe auzite.
The past will always haunt you, there’s no escape from it. Or is it?
S-au mai construit filme pe dilema asta, important e ce caramizi folosesti ca sa iasa o cladire frumoasa si rezistenta. In cazul asta, a iesit. Printre altele, cu un Viggo Mortensen care mie in general nu-mi place, dar a carui fata cioplita cu o bardita boanta n-are nevoie de prea multe condimente pentru a exprima, la distanta mica sau simultan, dramatismul violentei si al suferintei. Printre altele, si cu o dozare atenta a tensiunii, cat sa te tina in priza fara sa devina insa ne-naturala. Faptul ca scenariul are pete pe alocuri neverosimile devine irelevant: in peisajul general, asta conteaza mai putin – important e conflictul in sine (ala intern, care le afecteaza si pe cele externe), la nivel de principiu. Nota 7.6.
Hopaaaa! Inca o muie luata de aia care sustin aiurea ca planeta se incalzeste (de fapt, s-au prins si ei, in prostia lor, ca nu se incalzeste, acu’ au schimbat placa si urla “climate change”; da, maimute urlatoare, clima se schimba. De cateva milioane de ani, fara oprire, gen) – de data asta, una cu autoritate, ca vine de la NASA. Ma rog, a venit anul trecut, dar eu abia acum am vazut-o. Pe vremea aia cred ca eram prea ocupat sa rad in continuare in hohote de cretinii aia care s-au dus in Antarctica sa demonstreze ca ramanem fara gheata si – ce sa vezi? – au ramas blocati fix in gheata care stiau ei (stiau ei, ma-ntelegi!) ca nu mai exista. Da’ ce vreau eu sa stiu: baietii si fetele astea inghit?
Diferenta intre un pirat si un Sir e data doar de perspectiva: vezi cazul Francis Drake, pentru care regele Spaniei oferea 20000 de ducati oricarui individ care l-ar fi prins sau ucis, in timp ce regina Angliei l-a facut cavaler. Asa si cu piratii moderni, care intr-o zi o sa aiba statui prin orase. Si ma gandesc ca o sa devina si duci/lorzi/cavaleri dupa ce castiga alegerile peste tot, asa sa ne-ajute Dumnezeu, Allah, Buddha si Thor. Toate astea in timp ce companiile care azi se oftica, atunci o sa se oftice si mai mult. Nici n-ar putea fi altfel, ca-s nesimtite – dupa cum intelegi si singur, daca esti normal la cap, din videoclipul de mai sus.
Fooooarte tare ideea asta a lui Lee Eun Kyoung! Chiar daca nu esti in depresie post-natala si nu simti neaparat nevoia sa te tina cineva in brate in timp ce dormi, tot te-ai bucura sa ai un fotoliu de-asta: ca nu poti sa cazi de pe el in somn!
E plina tara de analfabeti, bun, am inteles, asta e. Majoritatea sunt irecuperabili, ca nici n-au suficienti neuroni ca sa mai acumuleze ceva informatii utile. Dar ceilalti? Si aia care inca au creierul moale, ca-s mici si inca nu li s-a cristalizat creierul intr-o forma gresita? Hai macar pe unii dintre ei sa incercam sa-i recuperam. Macar cat sa nu creasca proportia tampitilor in total populatie adulta. Stiu ca sperantele sunt mici, dar uite, cu instrumente de-astea simple si clare, cel putin in teorie s-ar mai putea face ceva.
O sa razi, da’ mie mi-a placut cam tot timpul de Jennifer Lopez. Si nu, nu ma refer doar la posterior, magarule! Are un soi de naturalete care mi-o face simpatica. Si care se vede si in episodul asta din The Late Late Show with James Corden. Plus ca James e funny, iar din combinatia asta rezulta ceva care m-a facut sa zambesc 15 minute fara pauza. Aaaaa, plus ca – bai! – tipa chiar are voce, nu-i doar o pitzi care face playback pe la Mamaia.
[three_fourth last=”no”]
De vreo doua saptamani mi-e pofta de gogosi. Da’ stii cum? Rau! Si nimeni nu mai face asa ceva nicaieri. Sau, oricum, daca le face, nu le mai face cum se faceau, eheheeei, pe vremuri. Asa ca ultima speranta tot in mine insumi mi-a ramas, daca pot sa fac o fraza in halul asta de intoarsa pe dos. Drept urmare, ladieees and geeeents, astazi s-au nascut primele gogosi din istorie produse de subsemnatul. Si tot astazi au si disparut, doar spiritul le-a mai ramas sa ma calauzeasca prin negura zilelor ce vor urma. Unele tavalite prin zahar pudra, altele inecate in dulceata de capsuni. Un dezmat, iti zic.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Ne vedem o data la doi ani, desi stam la cateva minute unul de altul. Bai, da’ si cand ne vedem! Nici macar o furtuna tampita care arunca paharele pe jos nu ne poate opri sa stam la povesti. Mai ales daca sticlele supravietuiesc. Iar daca mai apare si unu’ pe care-l stiam pierdut prin Africa, we can truly call it a day. Inca una dintre cele care tot au fost in ultimii 27 de ani.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Beleaua in care a intrat Cheloo mi-a adus aminte ca nu mai ascultasem niste paraziti cam de multisor. Iar cu ocazia asta am descoperit ca ramasesem in urma cu noutatile: oamenii chiar au reusit anul asta sa scoata un album nou, dupa ce au frecat-o si rulat-o cu gratie de prin 2010. Album pe care, evident, l-am dat sa se auda prin casa.
Asta nu-i cea mai buna piesa, dar se potriveste cu stirile de ieri.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
