Nu-i o noutate ca am o simpatie speciala pentru carnea de cal. Are un gust special, undeva spre gustul de vanat, care imi place teribil. Iar astazi l-am mai descoperit intr-o formula, dupa salamul si pastissada de caval cu care ma rasfat periodic: o pastramioara extraordinara, foarte uscata si picanta, perfecta pe post de snacks daca e taiata in feliute super-subtiri. As putea sa ma uit la filme si sa rontzai chestia asta la infinit.
[three_fourth last=”no”]
Trei zile mi-a luat sa pregatesc chestia asta. Din care mai bine de doua zile si jumatate au fost ocupate cu lasatul carnii (de cal, da, ai inteles bine din titlu) la marinat intr-un vin – de Valpolicella, neaparat! – cu trei boabe de coriandru si o frunza de dafin. Dupa care a urmat partea chinuitoare: 4 ore de stat langa aragaz. Intai sa se caleasca ceapa, morcovul si telina, apoi sa se gateasca toate la foc mic, impreuna cu bucatile de carne si cu marinata de mai sus, pana cand incep sa delirez de pofta. Ultimele puteri le-am folosit pentru a baga la final legumele in blender, ca sa le transform in sos. Cu niste felii de mamaliga (ar trebui sa-i zic “polenta”, nu? ca e o mancare veroneza) lasate un pic pe grill si cu un pahar de vin alaturi, a iesit o minunatie. Traditionala de Craciun, ca sa zic asa.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
Ca sa nu zica adeptii mancarii sanatoase ca-s ignorati (my ass! sanatos e ce-ti cere organismul, nu ce zice o cucoana care si-a lipit pe frunte o eticheta cu “nutritionist” si ia bani de la fraierii care cred ca aia inseamna ceva), mai construim din cand in cand si cate o salatica. Da’ pentru ca nu-s ierbivor, deci pascutul nu ma pasioneaza, trebuie sa bag si ceva carne in ea. Si nu orice carne, ci sfilacci di equino (da, exact despre asta-i vorba: carne de cal, sa se sparie gandul mimozelor). Amestecata cu ruccola, niste grana padano rasa deasupra, plus ulei de masline sa se lege toata treaba. Doua portii.