Dorinta de copil
Cumva, cred ca am asistat la cea mai stralucitoare luminita din noaptea asta. Si am scris un pic despre ea aici.
Cumva, cred ca am asistat la cea mai stralucitoare luminita din noaptea asta. Si am scris un pic despre ea aici.
[three_fourth last=”no”]
Stiu ca mintea te-a dus una-doua la ceva porn, ca nici azi nu te poti abtine, de unde atata piosenie? Ei bine, subiectul discutiei era marimea grupurilor de oameni. Which matters in sensul ca ma enerveaza cand ma calc pe bataturi cu mii de hominizi adunati intr-un loc. Drept pentru care, azi-noapte am cautat o multime mai mica si mai linistita, intr-o poienita, pe un delusor. Si nu doar am cautat-o, ci am si [re]gasit-o.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Departe de oras, de telefonul cu sms-uri care incep cu “fie ca…”, de internet (asta-i chiar o proba de rezistenta), dar aproape de un pahar cu vin bun si – mai ales – aproape de oameni simpatici, care stiu sa se intinda la discutii pana spre dimineata.
P.S.: un sfat dezinteresat: cand umbli cu capul ras, evita sa stai 7 ore in soare la picnic.
Pentru ca face cozonaci. Si pasca. Foarte-foarte gustoase. Dar mai ales pentru ca, in cazuri foarte-foarte speciale (cum as fi eu), le pune intr-o cutiuta si le trimite departe (sau, ma rog, aproape – depinde care-i punctul de referinta). Ca sa le manance gura mea de pe fata. Care dupa aia se prezinta universului cu un zambet satisfacut.
Da, ma, stiu ca abia maine e ziua in care crestinii infometati se arunca asupra cozonacilor, da’ la mine chestiile astea nu functioneaza, forget it.
Si daca nu stiti cine-i Irina, o gasiti aici.