Ca si alte chestii pe care le-am mai publicat in categoria “enervari”, articolul scris azi despre non-expertii de calatorie si despre non-flight hackers imi apare acum ca un fel de exemplu despre cum poate iesi o chestie ok dintr-o chestie non-ok. Basically, am inceput s-o scriu de nervi, dupa care am recitit-o si mi-a placut cum a iesit. Da, bai, imi place cum scriu (uneori de cele mai multe ori), ce? :)
Din cand in cand, mai dau peste cate o lista de genul asta, cu locuri care merita vizitate, moment in care n-am de ales si scot lista mea proprie si personala, careia ii mai fac un update. Singura problema pare a fi faptul ca se aduna atat de multe locuri de vazut, incat o sa fiu nevoit sa traiesc vreo 200 de ani, spre disperarea unora.
Licuricii aia din Noua Zeelanda sunt foarte tari, dar mini-licuricii astia acvatici din Maldive sunt si mai tari.
Poze cu orase facem toti. Mai bune, mai proaste, de zi, de noapte, cert e ca toate-s facute cam de la nivelul solului – sau, hai, cel mult din clopotnita unei catedrale sau de pe un deal din apropiere. Din avion/din balon/de pe spinarea unui gugustiuc, e mai dificil. Da’ si rezultatele sunt mai destepte, dupa cum lesne se poate vedea aici. Si iar mi s-a facut chef de plecat pe coclauri.
Image credits: gadgetrends.ro
Daca stau sa ma gandesc bine, eu fac de fapt doar doua lucruri in viata asta: fie calatoresc, fie ma pregatesc pentru viitoarele calatorii. Iar cand descopar o destinatie interesanta pe care as vrea s-o vad, intru automat in priza, activitatea cerebrala creste, pulsul mi se accelereaza, mouse-ul se inroseste. Acu’ imagineaza-ti cum fac atunci cand vad 25 de astfel de “tinte”.
Am mai zis ca-mi plac blogurile de calatorii? Cred ca am mai zis. Si oamenii care le scriu. Ma inspira (asa cum si eu sper sa-i inspir pe altii) si culeg din ele lots of info in perspectiva viitoarelor mele trasee, chiar daca uneori stilul autorului de a se plimba nu-i pe gustul meu (sa stau in aceeasi tara saptamani, luni sau chiar ani – vezi cazul lui Brad – mi se pare boring; si nu ma lua cu “sa cunoastem tara aia in profunzime”: chiar nu vreau s-o cunosc in profunzime, vreau sa vad doar ce-i frumos in ea; si in toate celelalte). Azi am mai descoperit unul, focusat pe Indonezia. Scris ok.
Numele nu-ti spune nimic, probabil. Nici ei numele tau, probabil – deci sunteti chit. Eu am descoperit-o acum cateva zile si de atunci tot citesc povestile ei incepand din 2006, cand a hotarat sa-si bage picioarele intr-o confortabila cariera in finante, sa vanda tot si sa plece de nebuna prin lume. I really love this kind of people. Si, recunosc, ma cam mananca…
Din cand in cand, hoinareala aiurea pe net mai are si parti bune care sa compenseze pierderea de timp. Azi, de exemplu, am gasit o tona de site-uri si aplicatii bune la casa omului hotelul turistului.
N-o sa le insir pe toate, doar cateva: tingo, care care promite ca iti da diferenta inapoi daca intre timp camera de hotel pe care ai rezervat-o se ieftineste; vayable, unde gasesti mini-trips organizate de localnici; oarecum in aceeasi idee, dar numai cu oferte gastronomice, exista plateculture; in fine, adioso vine cu o cautare mai prietenoasa a biletelor de avion (preturile sunt cele obisnuite, totusi; pentru preturi mici/crazy routes/etc. exista deja flightfox).
Un defileu chiar spectaculos. O manastire rupestra. Ruinele unei asezari medievale, undeva prin preajma. Meandrele unui rau. Niste pesteri sapate recent, despre care inca nu m-am lamurit ce reprezinta si ce scop aveau. Iarba. Soare. Good.
Un oras in care mi-am petrecut deja destul de multe zile/nopti si mi-as mai petrece cateva (mai ales ca arata din ce in ce mai bine, de la an la an). Jucand sah, eventual.
