Cand absolut toate simturile iti sunt atinse pe parcursul unei zile, stii ca a fost una din “zilele alea”. Cu Z. Asta s-a petrecut in Beirut, si cred ca nu intamplator: are orasul asta ceva in el.
Imaginea de deasupra a fost doar un mic fragment, restul n-au incaput in fotografii.
[three_fourth last=”no”]
“Bucatarioara”, adica. Si ce bucatarioara! Are reputatia de a fi unul dintre cele mai bune restaurante (daca nu cumva cel mai bun) din Bosnia – si nu degeaba, I swear. A meritat sa fortez un pic soselele alea stramte care duc, prin munti, din nordul Muntenegrului spre Sarajevo pentru a ajunge [aproximativ] la ora la care aveam rezervarea.
Restaurantul nu are meniu, in farfurie ajunge ce rezulta in urma unei discutii despre ce-ti place, ce ai prefera sa mananci in ziua aia, ce bautura punem alaturi, ce s-a gasit proaspat in dimineata aia in piata, stuff like that. La mine a ajuns un muschi de vita extraordinar de fraged, invelit intr-un amestec spicy de legume preparate usor, incat sa li se simta textura usor crocanta, ciuperci si alune, langa un orez asiatic. Pentru ca – am uitat sa precizez – bucataria e fusion. N-am mai avut loc in stomac pentru absolut nimic altceva solid dupa chestia asta, iar dupa ce am adaugat accesoriile (vin, apa, cafea si un pachet de tigari), am ajuns la un total usor neverosimil de vreo 20 de euro.
Inca un fragment de birthday present bine uns.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Canionul raului Tara e ceva spectaculos in sine. Foarte adanc – e al doilea din lume, dupa ala mare – si foarte verde, cel putin in perioada asta a anului. N-am apucat sa fac rafting, ca am ajuns prea tarziu in zona, dar o tiroliana a mers. Ca unsa. Ca un fragment de birthday present bine uns.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
