Foarte frumos scris articolul asta care face misto de all-inclusiv-isti (subtil, sunt convins ca nu s-au prins) aratandu-ti in acelasi timp cum sa nu faci misto de vacanta ta in Grecia. Si mai sunt si altele, ca un an de umblat prin lume se transforma inevitabil intr-un teanc de povesti. Bookmarked, ca sunt destinatii in care inca n-am ajuns.
[three_fourth last=”no”]
Ca danseaza pe muzica, asaaa, daca-ntelegi ce vreau sa zic. Si-s ok de urmarit seara, preferabil de pe una dintre terasele de sus, cu un ceai in fata si cu prieteni alaturi.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Cat pe ce sa nu se mai vada nici mama skyline-ului din cauza furtunii de nisip. Dar, pana la urma, n-a fost chiar asa de rau, ca a rezultat un efect de glow simpatic. Nisipul inghitit se pune la “daune colaterale”.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Pe vremuri, erau cele mai inalte cladiri din lume. Acum nu se mai pot lauda decat cu titlul de “cele mai inalte turnuri gemene din lume”. Ceea ce nu le face sa fie insa mai putin stralucitoare si sa tasneasca in sus mai putin vioi, fix din mijlocul “estuarului noroios” (ca asta inseamna “Kuala Lumpur”). Care nu-i deloc noroios, dar asta-i o alta poveste.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Daca Barbu Stefanescu Delavrancea nu se nastea in Bucuresti (ha! sunt convins ca erai convins ca s-a nascut in Vrancea), poate ca scria Ramayana si poate ca “Apus de soare” ar fi fost doar cadrul in care se petrecea actiunea. Asa, a ratat ocazia de a-si vedea piesa jucata de cateva zeci de balinezi si balineze la poalele unui templu plin de maimute care asteapta prima ocazie ca sa-ti fure pachetul de tigari. 1 – 0 pentru maimute.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Mostar e un orasel foarte simpatic si ti-ar putea deveni si mai simpatic daca ai avea timp sa-l iei la pas pe indelete. Problema e ca atunci cand te intalnesti la hotel cu un spaniol simpatic numit – aproape inevitabil – Miguel, mare amator de turnat bere in el pana la 3am, si care-i in oras cu afaceri, deci nu foarte pasionat de vizitat chestii, timpul destinat activitatilor turistice se reduce drastic. Chiar si asa, am reusit sa ma bucur si de oras, si de compania lui Miguel, si de mersul pe bicicleta, pentru prima data in ultimii cel putin 20 de ani. La miezul noptii, pana la benzinarie, pentru [inca] niste bere. Ce poate fi mai turistic de atat?
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
“Bucatarioara”, adica. Si ce bucatarioara! Are reputatia de a fi unul dintre cele mai bune restaurante (daca nu cumva cel mai bun) din Bosnia – si nu degeaba, I swear. A meritat sa fortez un pic soselele alea stramte care duc, prin munti, din nordul Muntenegrului spre Sarajevo pentru a ajunge [aproximativ] la ora la care aveam rezervarea.
Restaurantul nu are meniu, in farfurie ajunge ce rezulta in urma unei discutii despre ce-ti place, ce ai prefera sa mananci in ziua aia, ce bautura punem alaturi, ce s-a gasit proaspat in dimineata aia in piata, stuff like that. La mine a ajuns un muschi de vita extraordinar de fraged, invelit intr-un amestec spicy de legume preparate usor, incat sa li se simta textura usor crocanta, ciuperci si alune, langa un orez asiatic. Pentru ca – am uitat sa precizez – bucataria e fusion. N-am mai avut loc in stomac pentru absolut nimic altceva solid dupa chestia asta, iar dupa ce am adaugat accesoriile (vin, apa, cafea si un pachet de tigari), am ajuns la un total usor neverosimil de vreo 20 de euro.
Inca un fragment de birthday present bine uns.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Canionul raului Tara e ceva spectaculos in sine. Foarte adanc – e al doilea din lume, dupa ala mare – si foarte verde, cel putin in perioada asta a anului. N-am apucat sa fac rafting, ca am ajuns prea tarziu in zona, dar o tiroliana a mers. Ca unsa. Ca un fragment de birthday present bine uns.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
