Ai putea sa stai intr-o relatie care nu se poate desfasura decat timp de doua ore pe zi? Cam cat timp? Ai risca sa pierzi tot incercand sa ai mai mult? Cam astea-s intrebarile in jurul carora se invarte actiunea, dar filmul e [despre] mai mult decat atat. E despre prejudecati, despre ce poti (sau nu poti) face daca iubesti, despre cat rezistam sa avem doar ce putem avea, despre viata asa cum se intampla ea de multe ori. Mi-a placut mult. 7.7.
Probabil orice gastronomie, din orice parte a lumii, poate fi ridicata la nivelul urmator, ala de fine dining, numa’ inspiratie si talent sa ai. Enrique Olvera are, si il ajuta si bucataria mexicana de la el de-acasa, care nu duce lipsa de “materie prima”. Si nici de ingrediente speciale, gen praful de furnici, ca la Alex Atala, chestie care ii da puncte in plus in ochii mei.
Autumn has come with its cool breeze
Mellow serenades of colors licorice and orange
Where the broad ocean leans against the Spanish land
A gentle smell, oceanic, of yummy feeling
Sitting on top of the dune, feeling the beach sand under my toes
the half moon, silky and smoky
Woody and stone,
Nature rejoice, chasing childhood memories
Wrapped in a yellow blanket
Walking deep in the woods, as the snow might have something to spare
Birth which gives its morning mystery.
Where bird sing and are causing ripples in the nearby water
Dotting the fragrant flora
Autumn has come and full of sweet surprises.
Asta e un meniu. La Atelier Crenn. Pentru ca mancarea e poezie.
Si a propos de asta, o chestie care duce Chef’s Table mult dincolo de un documentar obisnuit si pe care am uitat s-o spun cu alte ocazii: nu e vorba atat despre mancare, cat despre oamenii care o fac.
De fiecare data cand mai vad un episod din Chef’s Table, imi spun “trebuie sa mananc ceva facut de omu’ asta”. De data asta insa, mi-am spus-o de doua ori. O data pentru ca mi-a placut pe loc de Alex Atala, imi da senzatia de om bun care a trecut prin perioade rele (“dark times” cum zice chiar el), si a doua oara pentru ca sunt suficient de diliu ca sa incerc orice ciudatenie pun diversi reprezentanti ai speciei in farfurie. Cum sunt, de exemplu, furnicile pe care le poti manca in varii combinatii la D.O.M. sau alte asemenea chestii extrase din gastronomia amazoniana. Daca stiam de el anul trecut, nu mai treceam prin Sao Paulo doar in tranzit.
Cam lunga pauza, dar am inceput si sezonul 2 din Chef’s Table. In forta, cum ar veni, ca Grant Achatz e o legenda, si nu doar pentru ca a ramas in domeniu si dupa un cancer avansat care ameninta sa-l lase fara limba, deci fara gust. Ce face el nu se cheama simplu “bucatarie”, ci “stiinta in bucatarie”. Si arta (numa’ uita-te la peisajul de deasupra, care se cheama “Tropical Fruit with Rum, Vanilla, Kafir Lime”).
Ei, na! Uite ca stiu francezii sa faca si comedii. Chiar nu ma asteptam la asta, eram convins ca nivelul lor maxim de competenta in domeniul asta e Louis de Funes. Iar comedioara asta e chiar draguta, personajele – jucate de niste actori de care n-am auzit in viata mea – sunt zglobii si simpatice, filmul se leaga. Si merita un 7.3 fara sa ma gandesc prea mult.
Although not quite an elegy. Or was it?
Filmul e o adaptare dupa “The Dying Animal” (care a ajuns deja la mine pe kindle, impreuna cu alte cateva carti ale lui Philip Roth) si i-au luat vreo 8 ani sa ajunga la mine. Dar cred ca n-a ajuns nici prea devreme, nici prea tarziu. Mai devreme l-as fi privit fara sa-l inteleg, mai tarziu probabil mi-ar fi trezit o melancolie cu mai putine zambete.
Ben Kingsley e minunat si parca il cunosc de undeva. Iar Penelope e cel putin la fel de minunata: nimeni n-ar fi putut sa faca personajul mai viu decat ea. Nota 8.1.
Daca vrei sa te uiti la un film porno si nu stii cum sa faci in asa fel incat sa nu lezezi sensibilitatile societatii, uita-te la asta si baga vrajeala cu “e un film de arta, dom’le”. De fapt, e u film porno. Sau, ok, un film porno de arta. Mai corect: un film aproape porno de arta, in sensul ca doar detaliile anatomice masculine sunt vizibile (atat de vizibile, de fapt, incat am senzatia ca deja stiu mai bine cum arata pula lui decat a mea), in timp ce alea feminine sunt ascunse pe sub umbre. Cu frustrarea asta in suflet, ii dau 6.
Daca nu joaca rolul unui pirat tampitel, sau al unui personaj tampitel de desene animate, joaca rolul unui ziarist tampitel. Asta-i Johnny Depp si e simpatic asa cum e. Filmul asta e si cu un pic de morala, si cu umor, si cu sex & romance, si colorat (datorita substantelor sau nu), cate un pic din fiecare, fara sa exagereze pe nicio parte, dar cat sa iasa doua ore de entertainment. Pentru care ii dau 7.1.
