[three_fourth last=”no”]
Eu nu beau chestii de-astea dulci, dar daca tot am eliberat niste copaci arbori (ca sa nu se supere specialistii) de povara unor fructe, trebuia sa fac ceva cu ele. Asa ca, in premiera, am pus de-o visinata. Care, culmea, a si iesit – iar azi am inaugurat-o. Nu-i rea, pentru o chestie dulce. Si are vreo 50 de grade, dupa calculele mele, deci e aproape o bautura de oameni seriosi.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Visinele sunt undeva sus in clasamentul fructelor mele preferate. Si asta de pe vremea cand ma cataram intr-un visin din curtea bunicii si stateam toata ziua acolo mancand pana mi se strepezeau dintii. Tot pe vremea aia am castigat primii mei bani, ducand la cooperativa cateva ladite cu visinele culese de mine. Ce vremuri, dom’ne!
Azi nu m-am mai suit in copac (acelasi copac!), da’ nici n-a fost nevoie, ca s-au facut atatea visine anu’ asta incat am umplut o galeata doar cu fructele la care ajungeam cu mana. Abia dupa ce am umplut-o si dupa ce mi-am umplut si mie stomacul mi-am dat seama ca mi-e imposibil sa mananc atatea visine, cooperativa s-a desfiintat prin ’90, iar eu n-am un backup plan pentru atatea visine. Initial mi-a trecut prin cap sa fac dulceata; dar, la fel ca in cazul muncitorilor de la fabrica de biciclete, care oricum ar fi incercat sa asambleze piesele, tot un pistol-mitraliera obtineau, probabil o sa sfarsesc prin avea cativa litri de visinata.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
