The dinner
Nu “a dinner”, ci “the dinner”. Cea pe care am asteptat-o 7 ani. A meritat.
July 2014
Passo dello Stelvio
[three_fourth last=”no”]
I almost cried today. Atat de frumos e.
Soseaua e cea mai inalta din Alpii estici si a doua din tot lantul muntos (ajunge pana la 2758 m, cu doar 12 m mai jos decat Col de l’Iseran), iar “spectaculoasa” e un adjectiv foarte, foarte mic pentru ea. Poate doar daca-l repeti de 75 de ori, cate o data pentru fiecare “ac de par”.
Am mai incercat acum doi ani sa merg pe traseul asta, dar a trebuit sa abandonez ideea dupa cateva ore de ploaie torentiala si stanci cazute pe sosea. Acum am stat in Italia 9 zile dand refresh pe un site cu prognoze meteo detaliate, si eram dispus sa mai stau oricate, pana apareau multe iconite cu soare in tabel. Au aparut si, intr-adevar, vremea a fost de exceptie, inclusiv sus, unde nametilor de pe marginea strazii nu le pasa ca in calendar scrie “iulie”.
Peisajul, cu toate crestele din jur, cu albastrul de deasupra, cu paraiele, torentii si cascadele de ici-colo si cu panglica de asfalt care se rasuceste sub tine, trebuie vazut, atins, respirat. Cuvintele si fotografiile nu-s suficiente.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Bitches are fun
[three_fourth last=”no”]
Tot umbland de colo-colo, n-am avut timp sa ma mai uit la ce se intampla prin Westeros. Sper, totusi, ca intre timp George R. R. Martin nu i-a ucis chiar pe toti aia care-mi sunt simpatici. Tyrion, in primul si-n primul rand. Iar in al doilea rand – surprinzator sau nu – Cersei. Yeah, precisely that bitch. Care e chiar misto si distractiva, asa bitchy cum e ea. Sau mai ales pentru ca-i bitchy. Si nu doar in film, ci si in show-ul lui Jimmy Kimmel, de exemplu.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Pe coclauri, dupa amoniti
[three_fourth last=”no”]
Sau pur si simplu pe coclauri, ca amonitii nu stau ca prostii pe sosea, sa-i culeaga tot trecatoru’. Legenda spune ca in Parcul Natural Lessinia, care-i undeva la nord de Verona, prin paleozoic molustele se balaceau fericite in apele marii care pe vremea aia urcau cam cu 1000 de metri mai sus decat azi. Dupa o vreme, inevitabil mureau, probabil tot fericite, transformandu-se apoi in fosile ingropate in sedimentele care azi alcatuiesc muntii si dealurile din zona. Aceeasi legenda spune ca daca dai cu ciocanelu’ in stanca, ai sanse sa descoperi zambetul unei fosile de amonit. Atat doar ca n-ai voie sa dai cu ciocanelu’, pentru ca-i parc natural. Si b), ca sa iti sporesti sansele, trebuie sa urci mai sus, pe potecuta – chestie care e dificila atunci cand ti-e lene. Gasesti, e drept, pe alocuri, straturi alcatuite din milioane de resturi de scoici. Dar alea nu zambeau, probabil nu erau foarte fericite. Una peste alta insa, cu amoniti sau fara, a iesit de-o plimbare relaxa[n]ta prin natura.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
June 2014
Vittoriale degli italiani
[three_fourth last=”no”]
In traducere libera, “sanctuarul victoriilor italiene”. In practica, locuinta lui Gabriele d’Annunzio, care era poet, politician, print, erou de razboi, prieten cu fascistii, dusman cu fascistii si tot ce mai vrei.
Locuinta ca locuinta, da’ in jur e o gradina uriasa in care omu’ si-a lasat imaginatia sa zburde haotic si in care si-a adus inclusiv o nava de razboi, pe care a infipt-o in deal, sa vada lacul de pe puntea ei. Plus un amfiteatru, un paraias care coboara in cascade spre un lac mai mic, j’de statui si, deasupra tuturor, un mausoleu. In total, rezulta un parc foarte frumos, in care merita sa petreci cateva ore. Sau cativa ani, daca te cheama d’Annunzio.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Ferrara
[three_fourth last=”no”]
Putine sunt orasele din nordul Italiei care mi-au scapat pana acum. Pe de alta parte, avem o lema care spune ca si daca iti petreci toata viata vizitand tara asta, tot mai ai ceva de vazut. In fiecare oras, orasel si satuc mai gasesti cate o ruina, o biserica veche, un palat, un castelas, o maslina, o scobitoare, ceva.
Azi i-a venit randul Ferrarei, ca pe coasta de vest ploua in draci. Un oras frumusel, cu un centru vechi larg si bogat, ca nu degeaba a fost mare ducat pe vremuri. Si, mai ales, pustiu duminica dupa-amiaza, adica fix pe gustul meu, ca in general ma enerveaza hoardele de turisti pe care trebuie sa-i astept sa iasa din cadru.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Guarda! Garda!
[three_fourth last=”no”]
Lacul Garda, mai exact. Cel mai mare din Italia si nu departe de luxul lacului Como. I-am batut malurile de la sud la nord de nspe ori, m-am balacit in el, m-am plimbat pe promenadele din aproape toate statiunile importante, ai zice ca m-am plictisit de el. Si totusi, o cafea sau o bere la o terasa pe malul lacului, intr-o dupa-amiaza linistita, privind alene la barcutele care se leagana alaturi si la gleznele subtiri care plutesc pe deasupra asfaltului, continua sa fie una dintre placerile pe care refuz sa mi le refuz.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Munte si mare si furtuna si soare
[three_fourth last=”no”]
In asteptarea unei prognoze mai vesele pentru Alpi, care sa-mi dea voie sa-mi continui traseul, am inceput sa lucrez la pozele facute pana acum. Panorama asta, facuta de deasupra insulitei Aman Sveti Stefan, e un fel de rezumat al Muntenegrului: dintr-un singur loc vedeam si soarele, si marea, si muntele, si o furtuna, si un oras vechi, si un deal acoperit cu verdeata. In fotografie nu se vad si oamenii frumosi, amabili, care-ti zambesc si cu care poti sa stai de vorba de parca ii stii de zece ani, desi i-ai intalnit pentru prima data acum 5 minute. Dar te asigur ca-i plina tara de ei.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
In Zadar
[three_fourth last=”no”]
Cu greu m-am abtinut sa fac un joc de cuvinte stupid. Dincolo de chestia asta, orasul – in care am ajuns la recomandarea lui Bobi (thanks, bro!) – e tare frumusel. Iar orga aia marina, in care sunetele sunt produse de valuri, e chiar spectaculoasa. E distractiv sa stai la soare pe ea, sa te stropeasca un val la fiecare cateva secunde si sa asculti random sounds.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
Miguel si berea raman in ecuatie, adaugam Adriatica
[three_fourth last=”no”]
Se pare ca nu doar eu m-am bucurat de lungile ore de conversatie in compania lui Miguel (si a sortimentelor locale de bere), ci si el. Drept urmare, dupa ce si-a vizitat clientii din Split, a venit dupa mine in Trogir, ca hotelul era foarte ok, linistit, cu un pret civilizat, la 5 metri de mare. Care mare, intr-o larga paranteza fie spus, avea 22 de grade, motiv pentru care la 10 minute dupa ce ajunsesem in zona, ma balaceam deja in ea. Berea, in schimb, avea mult mai putine grade, scoicile au fost excelente, pljeskavica imensa. I could really live forever like that.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]