Doi copii care raman copii chiar si atunci cand devin adulti, un joc atat de tampit (si de periculos uneori) incat cred ca l-as juca si eu, o cutiuta colorata si niste (multi) ani in care impricinatii nu gasesc alta modalitate de a-si spune ca se iubesc decat prin intermediul jocului de mai sus. Simpaticut, 6.4 (ceea ce din partea mea inseamna enorm pentru o chestie inscrisa la categoria “romance”).
In sfarsit am reusit sa vad si filmul asta, in asteptarea caruia am citit 20 de carti. Daca la The Wolf of Wall Street am zis ca putea fi facut mai scurt, despre asta spun ca putea fi facut mai lung: in felul asta, multe chestii n-ar fi fost tratate pe scurt sau deloc. De fapt, daca ma gandesc bine, avand in vedere dimensiunea intregii epopei, cred ca ar fi putut fi turnat un serial intreg. Asa, a iesit un fel de rezumat – dragut, bine realizat grafic, dar numai un rezumat. Nota 6, de la mine. Poate i-as fi dat mai mult daca ar fi ascuns mai bine twist-ul final.
Bai, sa stii ca mi-a placut. E drept ca putea fi facut sa dureze mai putin de trei ore (cam doua, asa), da’ nu m-a deranjat excesiv chestia asta. Iar DiCaprio joaca din nou bine (cum face cam tot timpul de la Catch Me if You Can incoace, in ciuda faptului ca nu-l ajuta prea mult fatuca aia de adolescent care n-a ajuns inca sa arunce prima lama de ras). Daca pun la socoteala si faptul ca adevaratul Jordan Belfort, cel a carui viata e povestita in film, s-a declarat multumit de ce a iesit, ii dau un 6.8.
Poate-s idiot, da’ n-am inteles absolut nimic din filmul asta pana cu un minut inainte de final. Ba chiar nici de final nu-s sigur. Si totusi, cand s-a terminat, am ramas cu senzatia ca nimic nu lipsea si nimic nu era in plus. Ciudat sentiment, iti zic. Cred ca trebuie sa-l mai vad o data. Pana atunci, jur ca nu stiu ce nota sa-i dau.
O comediuta ok, fara sa te dea pe spate (ma rog, n-am mai vazut de ani buni o comedie care sa te dea pe spate), si care oricum e salvata de distributie. Paranteza: parca se inmultesc filmele astea in care actori care au imbatranit isi declara batranetea (in 2012 a aparut Stand Up Guys, cam la fel). Merge in weekend, ii dau 6.5.
Ai vazut documentarul ala de pe Discovery despre trupele SEAL? Bun. Poti sa consideri ca filmul asta e continuarea lui (drept dovada stau chiar secventele de la inceput). Intr-un fel, mi-a adus aminte de The Hurt Locker (ala din 2008, cu acelasi Jeremy Renner pe care l-am revazut si acum cateva zile in American Hustle), doar ca are mai mult sange pe pereti. Ma rog, pe stanci, ca suntem in Afganistan.
O bucatica de razboi, fara patriotisme de cacat, cu replici naturale, cu un final mai mult rau decat bun (deci nu prea hollywood-ian), cu filmari misto (de vreo doua ori, cand se rostogoleau saracii cu organele in bolovani, simteam ca ma doare pe mine), facut dupa un caz real. Ii dau 7.1 – si nu doar pentru ca-mi place mie Mark Wahlberg, caruia oricum ii sta aiurea cu barba.
O tampeniuta de film din care la sfarsit n-am tinut minte aproximativ nimic in afara decolteurilor, dar care mi-a placut. Nici nu trebuia sa tin minte ceva, au fost pur si simplu doua ore ok. Personajele sunt ingrosate pana devin amuzante; ar fi exagerat sa-l pun alaturi de Snatch, dar ai inteles ideea. Ii dau 6.6.
Lumea s-a declarat extaziata, pe imdb are nota 8.4 (wtf?!), dar imaginile sunt absolut singurul motiv pentru care filmul asta a intrat azi in LotD. In rest, n-are nimic: actiunea e liniara si superficiala, tensiunea e inexistenta (gafaielile nu se pun), iar singura gluma buna e una neintentionata (Sandra pe punctul de a muri ca proasta tiganu’ la mal). Apollo 13 (ala din 1995) l-ar fi batut la cur daca ar fi fost facut cu tehnologia de acum.
Nota 6 (si doar pe ecran mare).
Daca nu i-ai mai vazut de mult pe “mafiotii italieni” (cu De Niro in frunte) care joaca in absolut toate filmele de gen, poate e timpul. Sau daca ti-e dor de Michelle Pfeiffer (pe care varsta incepe sa se vada binisor, da’ ramane una dintre frumusetile mele favorite). Fiind un film de Luc Besson, se lasa cu impuscaturi, aia doi pustani sunt simpatici – una peste alta, o comedioara ok. Nota 6.7 de la mine.
Pentru ca nu-i un film artistic hollywood-ian (ba chiar dimpotriva, ca sa zic asa), ci un documentar, la final binele nu invinge: ajunge temporar away from keyboard, adica in puscarie. Partea buna care probabil ii dispera pe aia de la Hollywood e ca, desi au castigat [inca] o batalie, nu vor avea cum sa castige vreodata razboiul. Si ca TPB exista bine-mersi in continuare. Ah, iar filmul asta chiar poate fi descarcat legal de pe net.
