In sfarsit Orson Scott Card a reusit sa mai scoata una dintre cartile din seria Ender’s Game (hai, ca mai ai doar patru! hai, ca poti!), un prequel care se ocupa de Al Doilea Razboi Formic. Se ocupa doar partial, ca actiunea va continua si in urmatoarele doua – The Hive si The Queens.
E una dintre cele mai lungi carti din toata seria, dar am devorat-o rapid, ca o asteptam cam de multisor. And now we wait, vorba reclamei.
[three_fourth last=”no”]
Dupa cum spuneam: fiecare dintre membrii grupului initial de cetateni in jurul si cu ajutorul caruia s-a construit povestea asta aproape biblica are potentialul de a deveni personajul principal. Acum, ca toti ceilalti sunt morti, rolul l-a preluat Shedemei. Care oricum se ocupa mai mult de gradinarit, timp in care altii sunt personajele principale, iar ea isi preia atributiile abia mai tarziu, cand situatia chiar se cere rezolvata definitiv, ceea ce va dorim si dumneavoastra. Keeperu’ ramane o chestie abstracta, ca nu s-a putut abtine autorul sa nu-l lase undeva deasupra/dedesubt/peste tot, ca o reprezentare a divinitatii. Oarecum firesc, de altfel, avand in vedere modul in care a fost structurata The Homecoming Saga de la bun inceput. Mi-a placut.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Ei bine, plimbarea pana pe Pamant n-a durat foarte mult. Nu de alta, da’ echipajul a stat in frigider o buna bucata de vreme, nu prea avea ce sa se intample acolo. Bineinteles, cand au iesit din starea de conserva, s-au mai batut putin, ca asa le sta bine unor bravi reprezentanti ai speciei umane. By the way, recunosc ca imi place modul in care OSC contureaza personajele si dilemele interioare ale fiecaruia, in saga asta parca mai mult decat in alte carti; more or less, grupul din poveste poate fi considerat esantion reprezentativ pentru pamanteni. Problema e ca, in poveste, pe Pamant mai sunt niste pamanteni, care s-au dezvoltat aici in milioanele de ani de cand oamenii au tulit-o, astfel ca situatia se complica. Si cum fiecare dintre cele doua specii “bastinase” se aliaza cu una dintre cele doua grupari care s-au format (si s-au transmis, de-a lungul noilor generatii) in interiorul gastii initiale de “pelerini”, ajungem de fapt unde am fost intotdeauna de la maimuta incoace: unii care sunt impotriva altora. In ciuda lu’ Oversoul si a lu’ Keeper, care pare ca s-au chinuit cam degeaba atatea milioane de ani sa rezolve problema asta. Da’ sa mai vedem, ca mai avem o carte.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Ce mi se pare foarte interesant e modul in care Orson Scott Card aduce intr-o carte SF elemente din antichitatea speciei, uneori doar ca simboluri, alteori cu explicatii cu tot. Avem trecerea societatii de la matriarhat la patriarhat, avem profeti cu viziuni, avem pelerinaj. Dincolo de asta, povestea tocmai a separat grupul de personaje principale (asta-i inca o chestie draguta: desi avem un personaj asa, mai principal, ca sa folosesc o expresie idioata, nici celelalte nu-s de umplutura, fiecare are potentialul de a deveni personajul principal – si chiar devine, din cand in cand) de restul lumii. Care lume oricum e praf si pulbere, uneori literally. Acu’ ramane sa vad cat dureaza pana ajunge pe pamant grupul asta de refugiati, ca pare al dracului de departe.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Parca m-a auzit autorul cand ziceam ca a cam lalait povestea in prima carte, ca pe a doua a dinamizat-o: mai o intriga, mai o lupta, mai un asasinat – asa, ca sa se inteleaga faptul ca specia umana nu-si pierde naravurile indiferent cate milioane de ani lasi sa treaca peste ea. Iar intre timp vin si niste mesaje de departe, ca titlul nu-i pus aiurea. Hai, c-a inceput sa ma prinda, trecem la partea a treia.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Pana mai gasesc ceva carti tip “documentar” bune, raman la ol’ good sci-fi. Azi am terminat The Memory of Earth, prima din cele cinci care compun The Homecoming Saga. Dincolo de faptul ca Orson Scott Card pare a fi obsedat sa aiba ca personaje principale copii care se comporta mai ceva ca niste adulti (wtf is wrong with you, mate?), povestea e interesanta, cu un super-computer care e Dumnezeul oamenilor peste j’de milioane de ani si peste j’de milioane de ani-lumina (un Dumnezeu cam obosit, de altfel), cu oameni care-s la fel de idioti ca si azi si cu toate paralelele care decurg din chestia asta daca ai chef sa te uiti si la altceva decat la firul epic. As avea de comentat ca istoria e cam lalaita un pic si accelerata brusc in ultimele zeci de pagini, dar o sa ma apuc si de a doua carte.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Adica a treia si ultima parte din capitolul “First Formic War”, care se petrece cam cu 100 de ani inainte de Ender’s Game. Si care a fost scrisa aproape 30 de ani mai tarziu.
O asteptam de cand am terminat de citit restul cartilor aparute in seria asta, intre timp am vazut si filmul, si desi a aparut anul trecut, abia acum am pus mana pe ea (in engleza, da’ poate o traduce careva si pe la noi, impreuna cu altele din serie care inca n-au ajuns in librariile romanesti).
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
In sfarsit am reusit sa vad si filmul asta, in asteptarea caruia am citit 20 de carti. Daca la The Wolf of Wall Street am zis ca putea fi facut mai scurt, despre asta spun ca putea fi facut mai lung: in felul asta, multe chestii n-ar fi fost tratate pe scurt sau deloc. De fapt, daca ma gandesc bine, avand in vedere dimensiunea intregii epopei, cred ca ar fi putut fi turnat un serial intreg. Asa, a iesit un fel de rezumat – dragut, bine realizat grafic, dar numai un rezumat. Nota 6, de la mine. Poate i-as fi dat mai mult daca ar fi ascuns mai bine twist-ul final.
Cartile lui Orson Scott Card, ca sa explic jocul de cuvinte si pentru cei mai putin dotati. In total, 20 de bucati. Gata, le-am citit (whew!). Ar mai fi cateva short stories, da’ nu le-am gasit pe nicaieri si oricum nu-s importante in ecuatia generala – doar dezvolta in mai multe pagini cate un episod scurt. Acu’ astept sa apara Earth Awakens (la anu’, hopefully) si Shadows Alive (candva, nimeni nu stie cand). Pana atunci, mai am doua chestii scrise tot de omu’ de mai sus (fara legatura cu Ender’s Saga), plus un milion de alti autori.
Parca am mai zis la un moment dat ca mi-a placut Ender’s Game (cartea, ca filmul inca n-am apucat sa-l vad). Well, intre timp lucrurile au mai evoluat: nu doar ca am rezolvat toata seria Ender, da’ azi am terminat si prima carte din colectia Shadow, care se desfasoara in paralel cu cealalta serie. Si as putea spune ca e cel putin la fel de misto. Presimt ca pana nu le termin pe toate (si sunt multe, daca punem la socoteala si cele vreo 13 short stories, plus doua care inca n-au fost publicate), nu ma las.
