Trebuie sa spun ca tenisul, desi e undeva sus in preferintele mele sportive si l-am mai urmarit din cand in cand, nu m-a dat niciodata complet pe spate. E frumos, curat, imi place, dar daca aveam de ales intre un meci din UCL si unul de tenis, in marea majoritate a cazurilor il alegeam pe primul. Pana a aparut spectaculosenia asta numita Simona Halep. O fatuca micuta, care-i deja mare si o sa se faca si mai mare. Suficient de mare incat sa bata intr-o zi si masina aia institulata Serena, sunt convins.
Pe langa faptul ca joaca din ce in ce mai bine si are tot mai putine “sinusoide” pe parcursul meciului, mi-e simpatic modul in care, la doar o secunda dupa incruntarea din cauza concentrarii si efortului, ti-riiii! brusc i se lumineaza figura, sprancenele i se destind iar sub ele i se aprind doua stelute. Aproape ca nici nu ma intereseaza pe ce loc e in clasament, ma bucura cum se bucura de joc.
Ma declar entuziasmat, mai ales ca se vede ca are si un numar semnificativ de neuroni. Si mai e si frumusica pe deasupra.
Sursa foto: tennistemple.com
