[three_fourth last=”no”]
Cam asa arata azi-dimineata peisajul de pe terasa camerei mele, dintr-o localitate fara vocale. Strp, pe numele ei mic. Mic la fel ca ea, dar nici pe departe la fel de simpatic. Ca si alte satuce, comune, orase si orasele de pe tarmurile golfului Kotor. Am mai zis ca m-am indragostit de Muntenegru?
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Adica “muntele negru”. Adica Muntenegru. Cat se poate de simplu. Si de frumos. Pana si faptul ca vremea e cam haotica in perioada asta, desi e trecut de jumatatea lunii iunie (vezi povestile despre global warming and shit) are partile lui bune aici: la un moment dat, aveam marea in stanga, muntele in dreapta, soarele deasupra si niste nori aprope negri care inghiteau muntii din fata. Iar acum stau in balconul de 16 mp al camerei mele, cu un cabernet local alaturi si cu luminitele din Golful Kotor in fata. Cred ca as putea sta asa mult si bine.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Haotic si cam trist la periferie, agitat si cu bulevarde largi in centru, cu biciclisti mergand pe contrasens si pietoni care traverseaza strada fix pe unde vor ei, cu moschei vechi in spatele carora se vad cladiri de birouri din sticla laturi de blocuri din anii ’80, cu o puzderie de femei frumoase in orice directie te uiti, cu un fel de festival al berii la care particip voios inconjurat de oameni din a caror limba nu inteleg o silaba, nu-i un oras in care imi pare rau ca am ajuns, daca e sa ma intrebi. Si chiar si daca nu ma intrebi.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Si cu ea, ca si cu Bobi, schimbasem doar doua mesaje acum niste ani, in acelasi eRepublik. Asa, si? Dupa 10 minute vorbeam de parca fusesem colegi de generala. Dupa doua ore, gasisem deja primele 40 de cuvinte comune in romana si macedoneana si incepeam sa inventam altele noi, desi romana cica suna ca o japoneza cu sh, tz si alte sunete ciudate. Dupa 4 ore, incercam sa ramanem seriosi cand, din nou, eram lasati sa vizitam chestii fara sa platim bilet. Dupa 7 ore, ea si prietenele ei impingeau – razand in hohote, intr-o paranteza fie spus – masina care alunecase intr-un santulet spre care tot ele ma dirijasera. Dupa 12 ore inca nu ajunsesem acasa. Avea sa se intample dupa vreo 14-15, undeva dupa 6 dimineata.
Pentru astea doua zile (mult prea putine, dar atunci cand mi-am programat turneul n-aveam de unde sa stiu ca o sa ma bucur de such amazingly warm welcomes), Macedonia mi-a intrat adanc la sufletel. Iar Ohridul o sa fie extrem de greu de egalat in plimbarea asta.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Un barbat in toata firea, cu un milion de chestii pe cap, cu o familie pentru care, din cauza business-ului, n-are atat timp cat si-ar dori. Dar care si-a facut cumva loc in programul serii asteia pentru un individ cu care a schimbat trei mesaje acum trei ani in eRepublik. Si nu 20 de minute, de protocol, ci pana dupa miezul noptii, la beri, ceaiuri si povesti. Asa ca azi am doua motive de bine: Skopje si un om tare, tare fain. Adica un om fain intr-un oras fain.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Ziceam ieri ca am facut rezervarile pentru plimbarea mea de peste cateva saptamani; azi m-am trezit in inbox cu doua surprizele simpatice: managerii a doua dintre hotelurile la care o sa stau (unul din Albania, celalalt din Macedonia) mi-au trimis cate un mail – de intampinare, de multumire, nu stiu cum sa-i spun – cu driving directions, numerele lor de telefon pentru eventualitatea in care ma ratacesc sau patesc ceva etc.. Niste gesturi mici, simple si care n-au presupus un efort colosal din partea lor, dar care fac mult si dau ataaat de bine! Cam asta-i diferenta dintre “a face turism” si “a vinde locuri de cazare turistilor, cu parerea aroganta ca daca hotelul tau e situat intr-o tara care arata bine nu mai trebuie sa faci nimic altceva”.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Il planuiesc de vreo doi ani, l-am tot amanat, dar anul asta mi s-a oferit. Si, daca tot s-au apucat aia sa se bata prin Ucraina, chestie care mi-a sters momentan din cap ideea unui tur al Marii Negre, am zis ca-i cazul sa execut si “turneul balcanic”. Care, printre altele, incheie capitolul “Europa”.
Azi am reusit sa definitivez traseul (care arata aproximativ ca in poza de mai sus), cu rezervari cu tot. 4500 km in total, piece of cake. Stay tuned, ca vin cu povesti.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Eu ma laudam ca am talent la eficientizat bagajele, da’ baiatu’ asta e mare maestru emerit al sportului. Cred ca tutorialul asta le-ar fi foarte util celor care pleaca in concediu cu sotiile/prietenele.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
Ca si alte chestii pe care le-am mai publicat in categoria “enervari”, articolul scris azi despre non-expertii de calatorie si despre non-flight hackers imi apare acum ca un fel de exemplu despre cum poate iesi o chestie ok dintr-o chestie non-ok. Basically, am inceput s-o scriu de nervi, dupa care am recitit-o si mi-a placut cum a iesit. Da, bai, imi place cum scriu (uneori de cele mai multe ori), ce? :)
Pentru ca oamenii in general stiu ca my ultimate goal e sa vad si alea 146 de tari care mi-au mai ramas, uneori se indura de mine si imi dau cate o chestie ajutatoare (10,000€ pentru calatoria mea de o jumatate de an prin Caraibe, America Centrala si aia de Sud, anyone?). Asa si prietena mea, sirena (daca ati fost atenti, stiti deja despre cine-i vorba, ca s-a dat de gol), care m-a cadorisit alaltaieri cu o chestie numa’ buna sa-mi faca iar chef de plecat, Ghidul calatorului pre numele sau. Si ca sa incerc sa-mi potolesc nervii provocati de faptul ca in ultimii ani toti s-au apucat de revolte/revolutii/razboaie fix prin locurile care intentionam sa le vizitez (le multumesc pe aceasta cale si prietenilor ucrainieni, care tocmai s-au inscris pe lista), azi am studiat documentul in amanunt. Chestie care inevitabil m-a mai starnit un pic, de parca mai era nevoie. Plus ca incepuse la un moment dat sa-mi bulverseze ordinea prioritatilor. Raman totusi – poate ma repet pe undeva – la Caraibe, America Centrala si aia de Sud.
