Tiocianat de mercur + cromat de amoniu
= un vulcanel din care iese un alien. Adica fun. Dupa cum se poate vedea si mai jos.
Deci: de unde fac rost de Hg(SCN)2 si de (NH4)2CrO4? Spuneti repede!
= un vulcanel din care iese un alien. Adica fun. Dupa cum se poate vedea si mai jos.
Deci: de unde fac rost de Hg(SCN)2 si de (NH4)2CrO4? Spuneti repede!
Mai exact, de la extraordinar de mic la extraordinar de mare. Am aflat ca neuronului ii face bine sa-l hranesti permanent cu tot felul de chestii noi si interesante (nu, televizorul nu se pune, sorry to disappoint you), asa ca hoinaresc frecvent pe net in cautare de lucruri din care sa mai invat cate ceva. Iar azi, in hoinareala mea, am gasit o aplicatie foarte draguta care iti arata ce dimensiuni au lucrurile. De la “lungimea Planck” (sub care dimensiunea devine un nonsens fizic, cel putin dupa cat ne duce mintea deocamdata) pana la 93 de miliarde de ani-lumina (dincolo de care nu exista nimic, cel putin dupa cat ne duce mintea deocamdata).
Crezi ca o saruti pe iubita ta atunci cand o saruti? Crezi ca-ti mangai matza atunci cand o mangai (dincolo de faptul ca nu inteleg de ce ai avea o matza vie)? Ei bine, dupa cum ne demonsteaza stiintific omu’ din clipul de mai sus, raspunsul e “nu, orice ai face”. Partea buna e ca nici amantul nu-ti saruta iubita atunci cand o saruta.
Technically speaking, e un regres fata de anul trecut (III vs. II), dar a fost so on the fuckin’ edge incat n-am simtit diferenta. Plus: statistic, stau foarte bine. Plus: data viitoare, o sa stau si mai bine. Plus ca m-am distrat.
“La migliore oferta” pre numele sau original – originile fiindu-i italiene, cu un Giuseppe Tornatore care-i si regizor, si scenarist, si mai si face (din nou) o treaba excelenta. Dureaza vreo doua ore, dar nu simti; pe un fundal de arta si lux, fobia lui Claire si obsesiile lui Virgil construiesc o actiune care te tine atent… pana in momentul in care totul se da peste cap, moment in care devii si mai atent. Nota 8 de la mine.
Exista pe planeta asta o fiinta pe care n-o pot defini altfel decat “cea mai solara ever”, from each and every point of view. Am asemanat-o intr-o zi cu o dimineata de iunie – asta e imaginea pe care o vad cand imi apare in gand, dar cred ca am gresit un pic: dimineti de iunie sunt mai multe. Ne scriem rar, cam o data pe an, dar ne scriem frumos. Azi a fost data aia din an.
Pai daca mie migrarea unor [giga]biti de pe un mal pe altul al Atlanticului mi-a scos niste peri albi, saracele alea care se migreaza pe ele insele, ca sa zic asa, cum s-or simti? Ma rog, pana la urma cred ca happy, ca si mine acum cand am reusit (wheew!) sa-mi aduc toate armele, bagajele si IP-urile mai aproape.
Cam care-s sansele sa arunci o privire pe geam la 3:40am, intr-o noapte noroasa de octombrie, sa te hotarasti, desi e frig, sa mai stai un minut ca sa tragi doua fumuri de tigara sprijinit de pervaz, si ca fix atunci prin singura spartura din nori sa vezi un meteor mai luminos decat toti cei din august? Sau, ca sa punem problema altfel: daca ai fi un meteorit, ce sanse ai avea sa fii vazut de Butnaru in conditiile de mai sus? Minuscule sau mini-minuscule. Mi-am pus o dorinta, nu m-am putut abtine.
Nu-mi plac filmele despre sport si sportivi si cu atat mai putin cele despre fotbal american. Si totusi, pentru ca o prietena care stiu ca nu mi-ar sugera sa ma uit tampenii mi-a vorbit despre el, la asta m-am uitat. Si mi-a placut. Brad Pitt joaca ok as usual, geek-ul e simpatic, iar finalul nu-i “tipic american”, poate si pentru ca e dupa un caz real. 6.9 din partea mea.