Republica Pungesti, adica. Am descoperit articolul asta cu o intarziere de vreo doua zile, da’ e bine si mai tarziu decat niciodata. Din cand in cand, mai trebuie sa spuna cate cineva ca lucrurile sunt altfel decat le prezinta “marele revolutionar” Craciun si grupurile de eco-nazi. Chiar cu riscul de a afla ca esti vandut corporatiilor straine care vor sa-i ia romanului cel verde pamantul stramosesc si – mai ales! – carciuma construita pe el.
O actiune misto. Atat de misto incat nu-i intamplator ca a fost organizata de singura companie aeriana americana cu aspect si comportament civilizat (de la United nu te-ai putea astepta ever sa faca asa ceva).
Care actiune nici macar nu cred ca a fost prea scumpa, dar care a atras atata atentie (si simpatie) incat sunt convins ca a avut un ROI mai mare decat orice spot publicitar pe care l-ar fi difuzat oriunde si oricand.
Nu stiu daca am mai zis pe aici: atunci cand am senzatia ca totul merge complet de-a-ndoaselea si imi vine sa-mi iau campii, ma uit la o emisiune despre astronomie sau citesc ceva de genul. In general, e suficient sa vad cateva cifre astronomice (d’oh!) ca sa-mi [re]vina mintea la cap si sa realizez din nou ca toate problemele alea groaznice care ma enervau nu inseamna, de fapt, nimic, nici cat un cacatel de musca pe o frunza care pluteste in Atlantic. Forget xanax, prozac sau ce-or mai recomanda medicii, uite aici exemplu de anti-depresiv.
Da’ chiar, cum ar fi daca diverse companii s-ar apuca sa fabrice prezervative, carora sa le “imprumute” sloganurile folosite in mod obisnuit?! Ar fi funny, s-au gandit Tibi Neuronu şi Alex de la Ycz Creative. Funny indeed :)
P.S.: Ion Neagu, publicat de Dumitru Dimex, a conceput si variante pentru brand-uri din Republica Moldova.
Stii ca, daca te tii de nas, poti sa mananci un cartof crud sau un morcov si au acelasi gust. Adica zero, n-au niciun gust. Daca nu stii, incearca. Dupa ce ai facut asta si te-ai lamurit ca simturile au legatura unul cu altul, mergem mai departe, la nivelul doi. In care un parfum e so velvety incat iti vine sa te tavalesti in el. Sau in care a touch has such a fragrance incat o poti respira ore in sir dupa ce s-a produs.
Daca ai sta sa calculezi cat timp din cele – sa zicem – 8 ore de program petreci efectiv lucrand, ai descoperi ca foarte putin. Ceea ce inseamna ca, de fapt, restul timpului e pierdut. OK, in timpul ala faci altceva, o chestie pe care oricum ai fi facut-o mai devreme sau mai tarziu, dar ideea e ca atunci cand nu desfasori cursiv o activitate si sari din excel pe mail, de acolo pe fb si apoi pe un site de stiri inainte de a reveni la excel, creierul pierde timp readaptandu-se la fiecare salt de genul asta. Iar productivitatea se duce dracului. Pentru asta s-au inventat niste productivity tools, pe care le poti folosi fie si doar ca sa vezi cam cum te comporti – dupa care, eventual, sa iei masuri. RescueTime, de exemplu, care mie mi-a placut.
Parca am mai zis la un moment dat ca mi-a placut Ender’s Game (cartea, ca filmul inca n-am apucat sa-l vad). Well, intre timp lucrurile au mai evoluat: nu doar ca am rezolvat toata seria Ender, da’ azi am terminat si prima carte din colectia Shadow, care se desfasoara in paralel cu cealalta serie. Si as putea spune ca e cel putin la fel de misto. Presimt ca pana nu le termin pe toate (si sunt multe, daca punem la socoteala si cele vreo 13 short stories, plus doua care inca n-au fost publicate), nu ma las.
Iubesc drumurile drepte si pustii, pe care pot sa merg asa cum imi place mie. Daca ar fi toate soselele asa – well, si daca n-ar scumpi benzina socialistii astia idioti (scuze pentru pleonasm) – as putea face chestia asta non-stop.
De fapt, nu-s chiar “talks”, ci mai degraba “monologues”. Da’ chiar si asa, sunt interesante (multe dintre ele, cel putin). Am capatat obiceiul de a-mi rezerva 15-20 de minute la cafea, aproape zilnic, urmarind cate o prezentare. E o modalitate de a-mi alimenta creierul cu niste chestii noi, spuse intr-un mod alert si de multe ori funny. Azi am vazut-o pe asta, de exemplu, si mi-a placut.
Am auzit atatia oameni laudand filmul asta, incat am cedat presiunii si l-am vazut. Bai, recunosc, e ok. Cam previzibil de la un punct incolo, dar jucat bine. Plus ca te face sa e intrebi stuff; unde sunt limitele pana la care ai merge tu daca ai fi in locul lui Keller Dover, de exemplu. 7.5 din partea mea.
