N-am decat superlative: cel mai frumos bed & breakfast in care am stat vreodata, mult peste hoteluri cu multe stele; cel mai friendly si primitor proprietar de hotel/b&b/etc. pe care l-am intalnit ever; unul dintre cele mai linistite (si, in acelasi timp, close to everything) locuri in care ai putea sta in nord-vestul Italiei, aproape de frontiera franceza; the one place I truly felt sorry to leave.
Breakfast in Cinque Terre. Brunch in Monaco. Pranz pe o plaja din Nisa. Cina pe dealurile Liguriei. Sa-mi fie de bine, zic.
De mai bine de 10 ani am acasa un puzzle si cam tot de atunci planific sa ajung in locul de unde a fost facuta fotografia respectiva. Adica asta. Adica in Vernazza, una dintre cele cinci Terre catarate pe dealurile de deasupra Marii Ligurice. Damn, it’s worth the wait!
Constantin Apăvăloaiei: un adevarat meserias, cu talent si curaj. No other comments needed. Mai ales din partea lui Arafat.
Strada Rainbow incepe chiar din 1st Circle, cu ea incepi si tu. Si dupa ce te saturi de umblat prin magazinase pline cu haine, antichitati, bijuterii si, in general, orice iti trece prin cap, treci si la cele din jur. Eventual dupa o oprire la Al Quds Falafel. Unii sustin ca aici poti manca cel mai bun falafel din tot Orientul Mijlociu. Eu zic ca ala de la Hashem, pe King Faisal/Shaaban St. e mai bun. Ideal e sa le incerci pe amandoua, ca sa-ti poti da si tu cu parerea. Nu-s departe unul de celalalt, cat o plimbare agale printre cladiri vechi, vitrine noi, arome amestecate, barbati care fumeaza shisha la cafenea, copii care se uita curiosi la tine si femei a caror frumusete te face sa te holbezi cu coada ochiului, daca-ntelegi ce vreau sa zic cu oximoronul asta.
Si am mai povestit si altele, aici.
Da, aia in care cel mai scurt drum pe care l-am gasit din Bucuresti spre Grecia a fost prin Iordania si Liban.
Ca una-i sa te plimbi si cu totul alta-i sa scrii despre plimbare. Dar, de data asta, am reusit sa scot primul episod in doar doua luni. Vin si urmatoarele, stay tuned.
La 40 nu eram prin preajma, la 50 nici atat. Dar la 60 sunt. Si e bine.
Si ce daca-s “acasa”? Eu tot ca un turist ma comport. Adica ma plimb haotic pe strazi, iar la sfarsit ma tolanesc pe o terasa printre niste cladiri vechi de sute de ani, ma uit la oameni, imi aprind o tigara si beau un prosecco, in timp ce umbrele devin tot mai lungi. Sau doua.
Nu-i o noutate ca am o simpatie speciala pentru carnea de cal. Are un gust special, undeva spre gustul de vanat, care imi place teribil. Iar astazi l-am mai descoperit intr-o formula, dupa salamul si pastissada de caval cu care ma rasfat periodic: o pastramioara extraordinara, foarte uscata si picanta, perfecta pe post de snacks daca e taiata in feliute super-subtiri. As putea sa ma uit la filme si sa rontzai chestia asta la infinit.
Ce faci cand n-ai nimic de facut? Nimic, evident. Totul e sa-l faci cu daruire si devotament. Pe sistemul breakfast -> cafea -> facebook -> privit in zare -> random internet browsing -> pranz -> bere -> random internet browsing -> bere -> privit in zare -> random internet browsing -> bere -> cina -> vin -> Civ -> lectura -> somn. Bun, bun.
