[three_fourth last=”no”]
Cred ca m-am prins de ce are Tarantino atata succes: pentru ca nu vrea sa spuna nimic profund, de fapt, ci doar sa faca o povestioara in care sa arunce cu sange, mult sange, pe pereti. Iar daca ii mai si cheama sa joace pe unii ca Samuel L. Jackson sau Tim Roth, care-s cool prin natura lor, pac! rezulta un film simpatic. Din care nu retii nimic, dar stii ca te-ai distrat pe parcurs. Nota 7.7.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Am cam pus-o. A aparut trailer-ul sezonului 6, ceea ce mi-a adus aminte ca intr-o luna si jumatate iar incepem sa dam F5 saptamanal pe diverse site-uri cunoscute de cunoscatori, ca sa zic asa. Faptul ca filmul a luat-o deja (inevitabil, pentru ca George R.R. Martin e absolut cel mai lenes scriitor de la aparitia cuneiformelor incoace) pe o alta potecuta fata de carte agraveaza situatia, ca nu pot nici macar sa ma consolez cu ideea ca am citit-o, stiu despre ce-i vorba, nu ma mai agit. Deci da, the winter is coming again.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Daca nu-ti era pofta de sushi inainte sa vezi filmul asta, pe parcurs incepi sa intri in sevraj. Iar la final iti promiti ca atunci cand ajungi in Tokyo te duci direct la restaurantul lui Jiro, chiar daca un meniu acolo costa 30000 de yeni, adica aproape 250 de euro. Am verificat, Jiro inca nu s-a retras din activitate, desi are deja 90 de ani.
Omul e absolut fascinant, chiar daca pentru un european stilul lui de a munci, practic fara pauza timp de 75 de ani, repetand la infinit aceleasi gesturi si cautand permanent atingerea unei perfectiuni deasupra perfectiunii, pare o nebunie greu de inteles.
Filmul primeste nota 8, Jiro nota 10.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Cand vrei sa te uiti la o porcarioara fara sa-ti para totusi foarte rau ca ti-ai consumat o ora si jumatate pe ea, merge asta. Din faptul ca in rolul principal joaca Owen Wilson iti dai seama cam in ce categorie poti sa pui She’s Funny That Way. Dar uite ca ii dau un 6, de incurajare. Si pentru ca, in sfarsit, la 47 de ani, Jennifer Aniston reuseste parca sa arate bine.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Categoric, una dintre cele mai bune drame pe care le-am vazut in ultima [buna bucata de] vreme. Cumplit de real[ist]a, aproape ca te dor atat intamplarile din viata lui Lucas, cat si suferinta inocenta a Klarei.
Cand spun ca fiecare actor isi joaca rolul ca si cum n-ar fi vorba de un rol – sunt de acolo, din poveste – nu ma refer doar la Mads Mikkelsen, despre care stiam deja ca-i meserias, ci la toti, inclusiv (sau mai ales) la pustoaica.
Nota 8.4, cel putin.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
De data asta, Guy Ritchie n-a fost chiar in forma lui cea mai buna. In primul rand, pentru ca in mod normal in filmele lui personajele negative sunt cele mai simpatice, iar aici sunt doar prostute. In al doilea rand, pentru ca m-a facut sa rad mai putin ca de obicei (desi urmarirea dintre un Trabant si un Moskvici sau ce-o fi fost ala, ca n-am platit prea multa atentie, e epica). In al treilea rand, pentru ca singurul care vorbeste British English e Hugh Grant, caz in care era aproximativ inevitabil ca accentul sa fie cel “aristocratic”, nu ala misto, de cartier. Dar avem accent Russian English, care compenseaza.
In orice caz insa, pe ansamblu, asa, n-a iesit neaparat rau. Un film usurel, sa te relaxezi, de 6.8.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Faptul ca-i previzibil in sens hollywoodian nu-l face mai putin enjoyable. Mai ales ca Bradley Cooper isi construieste foarte bine personajul (nici Sienna Miller nu-i rea deloc, mind you), si mai ales ca unele chestii imi amintesc de istoriile lui Anthony Bourdain, care sunt convins ca l-au inspirat un pic pe scenarist. Iar daca iti mai si plac povestile astea cu oameni care se invart prin bucatarie si deseneaza farfurii-spectacol, iese de un 6.7 lejer, oricat de isterizati ar fi aia de la Rotten Tomatoes.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Ideea nu-i rea, iar faptul ca au facut un film SF strict cu ajutorul unei discutii, aproape fara sa iasa deloc din camera in care se petrece dialogul, merita puncte in plus. De partea cealalta, jocul actorilor e un dezastru, gen anii ’80 in sens negativ. K-Pax (care e tot cam din zona asta), desi a fost facut cu niste ani mai devreme, e incomparabil; e drept ca si Kevin Spacey e incomparabil cu toti actorii din The Man From Earth la un loc. Si poate ca si dilemele filozofice provocate de subiect ar fi putut fi mai elaborate. Ii dau, totusi, un 6.7 (ceea ce inseamna mult sub notele de pe imdb si rottentomatoes, unde cred ca dau calificative tot mai multi dilii).
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
A troubled movie about a couple in trouble because of a troubled woman. Care woman se intampla sa fie si scenarista, si regizoare, un fel de Sergiu Nicolaescu holywoodian cu mai putin testosteron. Sau nu?
Acum serios, nu era nevoie de doua ore pentru ca Angelina Jolie Pitt (cred ca-i prima data cand o vad pe generic si cu numele asta) sa portretizeze o femeie dusa cu capu’, ar fi fost suficiente 30 de minute. Ma rog, nu i-am mai fi vazut sanii, coafurile si machiajul in close-up daca erau doar 30 de minute, da’ nu-i ca si cum chiar n-as mai fi putut trai fara asta. Si nu stiu de ce, poate din cauza invataturilor lui Neagoe Basarab de la final, am senzatia ca i se potriveste teoria aia potrivit careia prima carte a unui scriitor e autobiografica, cel putin in parte. Ca nu degeaba l-o fi tras pe saracul Brad dupa ea pe platoul de filmare (din Malta, daca nu ma insel), unde l-a pus sa vorbeasca in franceza.
Am remarcat, totusi, ca Brad Pitt cu mustata seamana un pic cu Marlon Brando cu mustata. Sau poate m-am tampit si eu.
Cat sa-i dau filmului asta? Ca decorul si peisajele sunt super. 6.5?
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Foarte frumoasa adaptarea asta cinematografica dupa tragedia lui Shakespeare. Poate un picut cam prea teatrala (dar e de inteles, ca doar de la o piesa de teatru a plecat) si destul de dificil de urmarit fara subtitrare din cauza arhaismelor, dar bine facuta. Cu sange realist pe pereti pe coclaurii din Highlands of Scotland, cu un Michael Fassbender care intra excelent in peisaj, si cu o Marion Cotillard care imi placea deja (daca fac abstractie ca e nu-stiu-ce la Greenpiss), acum doar mi-a dat un motiv in plus.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
