Ta-naaa! Am ajuns la nivelul 8 la spaniola pe duolingo. Ceea ce, dupa cum zic ei, inseamna ca pot sa citesc vreo 15% dintr-un text obisnuit in limba asta. Ceea ce, dupa cum zic eu, inseamna ca inca nu stiu nimic din limba asta. Dar perseverez.
Nu dansez in general, iar tango cu atat mai putin. Dar de fiecare data cand dau din intamplare peste scena asta nu ma pot abtine sa ma uit la ea de vreo doua-trei ori. Dupa care imi vine sa ma uit la tot filmul, pentru a 432.988-a oara. “No mistakes in the tango, darling, not like life. It’s simple. That’s what makes the tango so great. If you make a mistake, get all tangled up, just tango on.”
Probabil cel mai frumos imn din lume. Probabil de aia l-au si pastrat si i-au schimbat doar versurile (melodia e cea a imnului URSS, din 1944). Tot undeva sus in preferintele mele sunt imnul UK si cel al Germaniei.
Imi imaginez ca nationalistii o sa faca o criza de nervi (I couldn’t care less), dar in comparatie cu oricare dintre astea de mai sus, “Desteapta-te, romane” e doar o glumita.
Am mai facut niste riduri (sau nu), ne-am mai ingrasat (sau nu), am dezvoltat celule de baza ale societatii (sau nu), ne-am imprastiat prin tot felul de colturi ale lumii (sau nu), dar am continuat sa stim cum sa ne bucuram impreuna si cum sa ne amintim impreuna. Azi, 20 de ani s-au simtit ca 20 de zile.
Se numeste Chardonnay Reserva si e facut in Rengo. Care e in Chile. N-ai nevoie de o ocazie anume ca sa-l bei: el insusi e o ocazie anume. Nu degeaba ma trage pe mine ata spre America de Sud.
Ai putea spune ca monumentul asta are o soarta tare trista daca n-ar fi, de fapt, una vesela. Din cand in cand, se trezesc unii sa-l mai picteze putin: dupa ce acum doi ani bravii soldati sovietici eliberatori au fost transformati in Batman, Superman sau Mos Craciun, acum au fost vopsiti in roz. Eu, daca as fi in locul bulgarilor, as face cate o prostie de genul asta in fiecare luna, pentru city branding.
A mai murit o pasare din mine.
Era chiar pasarea care statea in dreptul soarelui
si ma ferea de arderea lui cu miros de albine
Acum as putea stinge si cerul – odata cu marea – daca as vrea.
Dar o sa ma sting intai chiar pe mine:
e prea multa lumina fara pasarea mea.
Da, e o poezie. Cam tristuta ea, asa – dar nu de asta mi-a placut. Ci pentru ca au trecut 20 de ani de cand am scris-o.
Se alcatuiesc patru clatite. Se diseca doua banane, se prajesc rapid. Se invelesc feliile de banana cu rezultatul din prima propozitie. Ca din senin (din frigider, de fapt), pe aceeasi farfurie aterizeaza o portie de inghetata. Doua, ca sa fim mai exacti, ca-i pacat sa ramana aia de vanilie singurica si a nimanui. Se devoreaza. Un desert usor, de seara, cum ar veni.
Am [re]descoperit primele fotografii din viata mea. Primele in care apar eu, adica. Cu un pic de efort, am reusit sa le si datez, iar in urmatoarea perioada o sa le digitalizez, pentru posteritate. Asta de deasupra e prima ever (a piece of history, baby!): aveam vreo 6 luni. Cum ar spune fetele: how cuuuuute!
Duminica dupa-amiaza, pe niste coclauri. Vrei sa bei o cafea, vezi o pensiune, intri. Nu esti convins ca-i deschisa, dar e cam singura din zona. “Buna ziua”, zice un om care se desprinde din grupul din curte, privindu-te un pic intrebator. “Am vrea sa bem o cafea”, zici. “Aaa… nu servim, stiti…”, dupa care adauga rapid: “Dar luati loc la o masa si va aduc eu o cafea”. Apare in doua minute, cafeaua e buna, un pustan de 3 ani vrea sa te joci cu el cu mingea, in jur sunt flori. “Stati cat vreti, nu trebuie sa platiti nimic, e din partea noastra”. Really? Asa, pur si simplu? Asa, pur si simplu.
