Il stii pe Akinator? Nici eu nu-l stiam pana azi (noroc cu prietenul Calin), dar el pare a-i sti pe multi. Ma rog, nu chiar pe toti (pe Alexandru cel Bun a trebuit pana la urma sa i-l zic eu, de exemplu; culmea e ca si pe Ali Baba – care-i de-al lui, dupa cum se vede – l-a gasit abia dupa fix 40 de intrebari), da’ pe multi.
De fapt, tot ce face el e sa demonstreze ca important e ce intrebari pui. Chestia asta o stiam si eu, na!
Ca orice om normal la cap care a descoperit SF-ul cand era un pustan (devoram brosurile din Colectia “Povestiri stiintifico-fantastice”, alea vechi), acum il redescopar. O chestie foarte desteapta, de altfel, pentru ca parca sunt si mai interesante. Mai intai a fost Fundatia lui Asimov. Apoi Dune. Iar in noaptea asta tocmai am terminat povestile lui Arthur C. Clarke despre Rama. Si mai gasesc eu cateva pe kindle-ul asta, sunt sigur.
P.S.: tocmai am descoperit ca niste oameni cu suflet mare au pus pe net brosurile despre care vorbeam mai sus. Si pentru ca sharing is caring, iata-le aici.
Nu, nu m-am transformat brusc intr-un adolescent american idiot care striga din trei in trei “it’s awsome!”, “it’s epic!”; chestia asta chiar e epica, asa se cheama ea: muzica epica. Cel putin deocamdata, toate celelalte CD-uri din masina au fost trecute in rezerva, parca-i mai usor sa schimbi vitezele pe Two Steps From Hell si Mark Petrie. Iar figurile mirate de tipul “what theee…?!” pe care le vad la ceilalti participanti la trafic ajunsi intamplator suficient de aproape incat sa auda sunt priceless.
Fie omul cat de mic, dupa o zi si jumatate de Ajax si jQuery doarme-un pic. Un pic mai mult, cam vreo 12 ore, asa. In mod obisnuit, mi se pare insuportabil faptul ca ne pierdem o treime din viata dormind. Bai, da’ ce bine e uneori!
Mi-am adus aminte ca ieri a fost 11 septembrie si ca, acum 12 ani, traiam una dintre cele mai grele si mai frumoase zile din cariera. Am cautat prin teancurile de CD-uri arhiva cu inregistrarile de atunci si le-am reascultat. Damn, it was quite a day! Si multe lucruri au inceput atunci.
P.S.: poate ca n-o fi politically correct sa pun “frumos” si “like” langa 9/11, da’ putin imi pasa: dpdv profesional a fost o zi speciala, asa cum orice jurnalist si-ar dori sa aiba; iar dpdv personal [cel putin] la fel.
Cand o gluma tehnologica se repeta la infinit, n-au cum sa nu apara glume pe seama ei. Ca sa nu selectez decat cateva din clipul de mai sus: “We have found a way to sell the exact same iPhone a year later, changing nothing but the name”. “To create the new iPhone we started with the design that we really loved. Then… stopped”. Si una dureroasa: “Now everyone can afford an iPhone. Even the peasants.”
Dincolo de scor, declaratia lui Fatih Terim a fost magistrala (sau magnifica, pentru amatorii de telenovele): “Il felicit pe Victor Piturca pentru actuala echipa a Romaniei”
Pariu ca Pitzi Lasa-ne n-a inteles ironia? :))
Mi-a placut reclama asta (thanks, Dana!); pentru ca, desi e “sensibila”, are in ea o forma de tandrete pe care o gust – cea a gesturilor “baietesti” care sunt frumoase pentru ca sunt simple si firesti, nu pentru ca plutesc pe valuri de sirop venite din filme.
Mai grav e ca acum mi s-a facut o pofta colosala sa beau un Guiness. Doua, mai exact.
Faptul ca functionez dupa un fus orar care n-are nicio legatura cu cel al aborigenilor e notoriu. Chestia asta pe care americanii au bagat-o deja la “disorders” (sleep-phase disorder) e posibil sa fie accentuata de faptul ca stau cu ochii in monitor -> care monitor emite lumina albastra -> care lumina albastra ii spune organismului sa nu produca melatonina -> care melatonina regleaza ritmul circadian. OK, azi am gasit o mini-aplicatie care schimba temperatura de culoare a monitorului in functie de momentul zilei, astfel incat noaptea culorile sa fie mai calde = mai putina lumina albastra => melatonina bla bla, ai prins ideea. Ei, hai sa vedem daca acum adorm mai repede.
Nu-s convins ca ficatul meu se bucura la fel, but I do.
