Ca si alte chestii pe care le-am mai publicat in categoria “enervari”, articolul scris azi despre non-expertii de calatorie si despre non-flight hackers imi apare acum ca un fel de exemplu despre cum poate iesi o chestie ok dintr-o chestie non-ok. Basically, am inceput s-o scriu de nervi, dupa care am recitit-o si mi-a placut cum a iesit. Da, bai, imi place cum scriu (uneori de cele mai multe ori), ce? :)
Aparent (mai ales daca te iei dupa afis), o siroposenie. In realitate, nu chiar. Pe langa faptul ca are foarte mult dialog (din care siropul lipseste aproape cu desavarsire), arata pur si simplu ca o povestioara normala, fara feti-frumosi, ilene cosanzene, fapte eroice, declaratii roz, iubire inflacarata pana la adanci batraneti si or mai trai si astazi daca n-or fi murit. O povestioara normala, desenata frumos.
Carcotas cum sunt, un detaliu de pe la minutul 16:30 n-a fost pe gustul meu (cine se prinde despre ce-i vorba, primeste un premiu), dar tocmai imperfectiunile, alaturi de scene ca aia din magazinul de discuri, de exemplu, si de dialogurile despre care vorbeam mai devreme, fac filmul sa arate foarte natural si “traibil”. Atat de traibil incat cred ca l-am trait deja. Bucati din el, sigur.
Filmul e facut in in 1995 si a mai fost urmat de inca doua – unul in 2004, celalalt in 2013. Interesant e ca, din cate inteleg, povestile chiar respecta distantele astea temporale. To be continued, deci.
Galaxia intreaga a aflat despre epopeea petei pe creier care mi s-a pus acum cateva saptamani in legatura cu sparanghelul. Atunci am reusit s-o rezolv cu niste sparanghel alb, la borcan, da’ bineinteles ca neuronu’ si papila nu s-au declarat satisfacute, asa ca am perseverat. Drept pentru care, azi a fost “asparagus day”: am reluat episodul cu oua posate de data trecuta, iar in plus am executat si un medalion de somon pe pat de – ai ghicit – sparanghel. N-am facut poze, ca 1) mi-era foame si 2) n-aveam chef sa risc sa mi se raceasca operele. Da’ ma poti crede pe cuvant ca au iesit… mmmmm!
Bai, ati vazut promo-urile alea de pe History? De exemplu, ala in care o neterminata repeta intr-un mod ex-tra-or-di-nar de artificial ca ei ii plac barbatii adevarati si emisiunile (de pe History, evident) cu barbati adevarati? Daca nu le-ati vazut, sunteti niste oameni fericiti. Eu, de fiecare data cand vad asemenea tampenii sinistre, ca sa nu fac icter si sa pot dormi bine noaptea, fug repede pe youtube si caut niste reclame facute de niste oameni cu neuroni. Iar daca-s si facute sub forma de pranks, ca astea de mai sus, whew! imi vine inima la loc, parca mai exista o speranta pentru specia asta.
À propos de ce scriam ieri: ca sa nu comenteze careva ca jocurile sunt inutile, pierdere de timp, prostii, bla-bla, aflati ca omenirea evolueaza – cel putin in anumite domenii – [si] datorita lor. Uite aici o lista intreaga de jocuri a caror utilitate s-ar putea sa fie mai mare decat facutul unei saibe la strung, activitate despre care nimeni nu zice ca-i o prostie.
De la jocul in care poti sa identifici suprafete arabile care sa asigure necesarul de hrana al speciei asteia (ca ne tot inmultim, frate! nu stiu ce-i in mintea noastra), la ala care ajuta la “cartografierea” creierului, la cel care ii ajuta pe astonomi sa clasifice milioanele de miliarde de galaxii, tot ce ai de facut e sa-ti alegi un domeniu. Altfel spus, treci la joaca si munceste!
Stii ca joc Erepublik, nu? Daca nu stii, inseamna doar ca n-ai fost atent, ca eu am mai zis chestia asta. Si nu te stramba, ca boys’ toys sunt foaaaarte utile in economia generala a psihicului uman. Sa revenim: acu’ o jumatate de an ma laudam ca m-am facut God of War, acum a venit momentul in care trebuie sa consemnam o noua etapa in evolutia pe care specia o inregistreaza prin reprezentantul sau de seama, ajuns astazi Titan.
P.S.: stiu vreo doi care o sa strambe din nas “aaaa, abia acu’?!”; da, bai, abia acu’. Incet, da’ temeinic :P.
Neeeah, nu iarna aia care ma enerveaza pe mine pentru ca toarna moloz alb pe sosele, ci aia from the North, pe care o astept de fix 10 luni (ma vad nevoit sa repet ca urasc stilul producatorilor; ce-i prostia asta cu 10 episoade pe an?! o s-o tinem tot asa pana in anul 2479?!).
Primul episod din sezonul asta s-a chemat Two Swords si, datorita imensei generozitati care ma caracterizeaza, n-o sa vi-l povestesc. Dincolo de asta, ma bate gandul sa reiau toate episoadele de la inceput intr-un maraton de doua zile, ca sa-mi reimprospatez amintirile – logic, dupa atatia ani, incepi sa ai senzatia ca nu mai stii de unde a plecat si pe unde a trecut, de fapt, povestea.
My favourite? Previzibil: Tyrion. Pe langa Daenerys, care imi place din cu totul alte motive, evident :D.
Am mai zis intr-o zi ca ma fascineaza wingsuit flying-ul. Am dubii ca o sa apuc sa invat sa zbor cu chestia aia, desi mi-as dori (cred ca o sa-mi ia mult mai putin sa obtin brevetul de pilot), dar exista si alternative mai accesibile, desi aproape la fel de tampite. Cum ar fi sariturile in gol avand doar o coarda legata de picioare/de ham/nu de gat. Cum ar fi asta de mai sus, de exemplu, care-i foarte insanely fuckin’ cool. Sau – tot in Africa – bungee-jumping-ul de pe un pod din apropierea cascadei Victoria, pe care sunt hotarat sa-l incerc, desi uneori se mai poate intampla sa plonjezi printre crocodili (ca doar nu te astepti ca masurile de siguranta din Zambia sa fie similare celor din Elvetia).
Pentru un individ al carui maximum de activitate sportiva e mersul cu masina, am multe placeri din astea, nu?
Azi, dupa ce am stat patruj’de mii de ore cu ochii in photoshop si cu o pereche de casti in urechi (bineinteles ca o pereche de casti, ca doar n-am mai multe perechi de urechi), am ramas cu neuronii atat de excitati incat n-am mai putut sa-i racoresc decat cu niste science news. Si topaind de colo-colo, am ajuns pe wired.com, ceea ce mi-a imbogatit cunoasterea – printre altele – cu faptul ca niste oameni au construit cel mai precis ceas atomic ever, care are o deviere de o secunda la 300 de milioane de ani si cu faptul ca azi e Ziua Constantei Feigenbaum, whatever that means and whoever Feigenbaum is.
Iar pentru cei care chiar cred ca “Happy Feigenbaum Constant Day!” e o urare normala, exista si un premiu, de un milion de dolari. Conditia e sa rezolve una dintre problemele astea simple. Atat de simple incat am citit de vreo trei ori povestea conjecturii Birch & Swinnerton-Dyer si tot n-am inteles despre ce-i vorba. By the way, nu va bateti capul cu mult mai celebra conjectura Poincaré, ca a fost rezolvata deja, din cate inteleg. De rusul ala care nu vrea sa discute cu nimeni si care a refuzat milionul de dolari. Perelman ii zice, ca sa stiti si voi care-i sinonimul pentru “atat de destept incat nu-i in toate mintile”.
