Do you like it? Give it a Like! Apasa! Apasa! Apaasaaaa!

28 February 2014

Calatorului ii sade bine cu ghidul

28 February 2014|

Pentru ca oamenii in general stiu ca my ultimate goal e sa vad si alea 146 de tari care mi-au mai ramas, uneori se indura de mine si imi dau cate o chestie ajutatoare (10,000€ pentru calatoria mea de o jumatate de an prin Caraibe, America Centrala si aia de Sud, anyone?). Asa si prietena mea, sirena (daca ati fost atenti, stiti deja despre cine-i vorba, ca s-a dat de gol), care m-a cadorisit alaltaieri cu o chestie numa’ buna sa-mi faca iar chef de plecat, Ghidul calatorului pre numele sau. Si ca sa incerc sa-mi potolesc nervii provocati de faptul ca in ultimii ani toti s-au apucat de revolte/revolutii/razboaie fix prin locurile care intentionam sa le vizitez (le multumesc pe aceasta cale si prietenilor ucrainieni, care tocmai s-au inscris pe lista), azi am studiat documentul in amanunt. Chestie care inevitabil m-a mai starnit un pic, de parca mai era nevoie. Plus ca incepuse la un moment dat sa-mi bulverseze ordinea prioritatilor. Raman totusi – poate ma repet pe undeva – la Caraibe, America Centrala si aia de Sud.

Paaaaancaaaakeeees!

27 February 2014|

V-am mai zis ca sunt fanul etern al clatitelor? Cre’ ca da. Da’ v-am zis si ca, deoarece bunica (singura fiinta din galaxie care a facut vreodata clatite mai bune ca ale mele) unfortunately nu prea mai are cum sa faca – cel putin nu prin galaxia noastra -, eu sunt acum pe primul loc in clasamentul bucatarilor mei preferati pe segmentul asta? Atat de “pe primul loc”, incat m-am lasat rugat mai bine de 4 luni inainte sa-mi mai ofer un ospat pe baza de lapte, oua, faina si magiun.
Initial m-am gandit sa nu fac poze ca sa nu salivati pana vi se scurtcircuiteaza tastaturile. Dupa care mi-am dat seama ca tocmai de-aia ar fi trebuit sa fac. Prea tarziu, le devorasem deja.

Tizul meu columbian

26 February 2014|

Asta ca sa rimeze cu titlul like-ului de ieri. In rest, as vrea eu sa mai existe si alte asemanari in afara de prenume intre mine si Gabriel García Márquez (sure, I’m workin’ on that). Omu’ are in scris o oralitate absolut spectaculoasa, suspectez ca i se trage de la faptul ca in tinerete a fost jurnalist (ha! uite inca o asemanare). Uneori o duce la extrem, ca in Toamna patriarhului, din care mi-a ramas azi in minte doar o imagine blurata, cu senzatii dar fara detalii, ca dupa cateva ore in care imi vorbeste cineva fara oprire. Dar dincolo de asta, e delicios.

Fratele meu, lituanianul

25 February 2014|

Si uite cum stiinta moderna strica ritmul pumnilor batuti in piept si da cu teoriile de pamant: din punct de vedere genetic, se pare ca acu’ 1000 de ani eram mai inruditi cu lituanienii decat cu altii; pe locul doi erau grecii, urmati de ciprioti si abia dupa aia de bastinasii din sudul actualei Italii. Pentru ca ironia sa fie completa, fratii nostri genetici sunt fix aia pe care noi ii numeam “lifta pagana” (la origine, “litva pagana” – lituanienii fiind pana prin 1400 singura populatie necrestinata din zona).
Dincolo de toate astea,
a) lituanieni sunt niste oameni ok, e sensibil mai onorabil sa te inrudesti cu ei decat cu italienii sau cu grecii, de exemplu
si b) proiectul “Atlasului genetic“, de care se ocupa niste oameni de la Oxford, e foarte tare.

“Studenteasca” moderna

24 February 2014|

Cand eram student si nu mai aveam altceva de mancare, taiam niste cartofi, ii puneam intr-o tigaie pe resou (ala facut dintr-o caramida de BCA si o rezistenta de 2000W), eventual mai aruncam alaturi un ou sau/si o rosie, si gata festinul: cu un Carpati la final, problema era rezolvata pentru inca o jumatate de zi.
Desi lucrurile s-au mai schimbat intre timp, se intampla si in ziua de azi sa descopar cu surprindere ca frigiderul nu-i in stare sa se aprovizioneze de capul lui; sau, mai grav, ca nici painea nu-i capabila sa se cumpere singura. Pentru astfel de situatii, am dezvoltat o solutie de urgenta cu efecte similare celei din studentie, doar ca pe baza altor ingrediente. Si anume: doua fileuri de ansoa, un catel de usturoi taiat mic si un pumn de scoici puse intr-o tigaie la prajit, o cutie de ton turnata deasupra dupa cateva minute, cateva linguri de arrabbiata si de restu’ sos de rosii sau rosii decojite, capere, sare, piper – totul amestecat la final cu pastele care s-au fiert intre timp. Sa tot fii student in felul asta, trust me!

Nice moments/hours

23 February 2014|

Nice moments/hours with my wonderful cousins, old and young alike (mai zic o data si aici “happy birthday, Sophie”), nice moments/hours cu prieteni vechi, relativ betivi, da’ foarte simpatici. Plus cateva sute de km adaugati pe bord – toate, in 24 de ore. Va sun eu cand ma trezesc.

Umbertissimo

22 February 2014|

Desi e cam stangist uneori, imi placea sa citesc articolele scrise de Umberto Eco in Business Magazin, parca (nu stiu daca le scria pentru revista cu pricina sau erau traduceri, I don’t care). Da’ cartile parca-s si mai bune. Ma fascineaza stilul lui de a divaga de la subiect lansandu-se in tot felul de explicatii cu amanunte din religie, istorie, stiinta etc. – parca-i profu’ de Civilizatie Universala. Tocmai am terminat Insula din ziua de ieri. Buna treaba.

Arhi-simpatic

21 February 2014|

Nu stiu cum fac, dar am noroc sa tot dau peste oameni amabili si misto. Fie specia asta tot incearca sa ma convinga ca, de fapt, poate fi si mai putin imbecila decat cred eu, fie fata mea le inspira cetatenilor un soi de mila.
Brief: tre’ sa printez ceva non-standard, nu mai am timp sa trimit materialul la Bucuresti, prietena pe care o intreb cu cine a mai lucrat ea in alte ocazii similare nu raspunde la mesaje (ma rog, ea zice ca era in avion la ora aia, da’ eu stiu ca era la cursuri de sirena), google imi zice ca oricum n-am multe optiuni prin zona, asa ca ma duc la prima pe care o gasesc, Arhiprint pe numele ei. Unde stau pana la urma vreo 4 ore (!), patronul (Cristi) ma lasa sa fac tot felul de probe, sa-i folosesc PC-ul ca sa mai prelucrez nitel imaginea, imi explica si imi arata milioane de chestii si optiuni, iar la final plec in drumul meu cu print-ul in brate, fara sa platesc nimic. Si zambind.

Am niste napi. Ce fac cu ei?

20 February 2014|

Cu intrebari de genul asta ma confrunt periodic, pentru ca am un obicei ciudat: umblu prin supermarket, vad cate o chestie pe care n-am mai mancat-o si o cumpar fara sa am un plan clar in privinta ei. Acu’ s-au nimerit topinamburii astia sa-mi aterizeze in cos, ca prea stateau bosumflati intr-un colt.
Dintr-un search pe google, am inteles ca ar semana cu niste cartofi, desi sunt mai degraba verisori cu floarea soarelui (intr-adevar seamana, da’ sunt mai gustosi, au o aroma in plus) – asa ca, dupa o adanca dezbatere, am ales unica varianta rezonabila: i-am taiat feliute, i-am pus intr-o chestie de-aia termorezistenta unsa cu unt, am turnat un strat sanatos de parmezan ras deasupra si i-am aruncat in cuptor, sa nu mai stea bosumflati in viata lor. Si n-au mai stat. S-au facut frumosi, dupa care s-au inveselit cand i-am trantit langa o friptura. Cred ca mai zambesc si la ora asta, la mine in stomac.

Her

19 February 2014|

Azi e SF, da’ peste vreo doua generatii (cel mult) sunt convins ca n-o sa mai fie. Iar societatea nu se va duce dracului in momentul ala, asa cum ar fi tentati sa strige apocaliptic aia care vad “lucrarea Satanei” (whaaat?!) in orice progres tehnologic, ci doar se va redefini. Iar filmul te lasa sa te gandesti la chestia asta. La cum va fi cand AI-ul va deveni o noua specie langa care traim si cu care relationam. Pana la urma, cu ce-ar fi mai ok indragosteala bazata pe substante si reactii chimice decat indragosteala bazata pe biti? Mai ales ca o femeie virtuala se poate criza la fel ca una reala, apparently. Ma rog, eu n-as renunta la ochii Oliviei Wilde pentru vocea lui Scarlett Johansson, da’ pana la urma e o chestie de gusturi. Ii dau 7.2. Filmului, nu Oliviei.

Advertisment ad adsense adlogger