Above the Rising Sun
Zaceau fisierele brute de o vesnicie undeva pe hard-disk, aproape ca uitasem de ele. Pana azi, cand m-am invrednicit sa le prelucrez. Ca sa-ti arat si tie ce am vazut eu intr-o dimineata.
October 2016
Masina de impaturit
Desteapta chestie, trebuie sa recunosc. Dar daca ar si calca hainele, ca aia e problema principala, nu impaturitul, chiar as da 800 de dolari pe ea. Asa, doar o apreciez de la distanta si raman la procedurile manuale optimizate.
The Pearl Button
Nici nu stiu cum sa-i spun: documentar astronomico-antropologico-filozofic? Cred ca doar asa as putea defini filmul asta care vorbeste despre apa, despre Chile, despre cum apa insemna aici viata la un moment dat, dupa care a inceput sa fie asociata cu moartea. Nu doar imaginile sunt spectaculoase, ci si modul in care Patricio Guzmán reuseste sa lege intre ele elemente, oameni si idei. Daca s-ar fi abtinut sa-si exprime (inca o data) simpatia netarmurita fata de comunistul ala de Allende, ar fi putut primi o nota mai mare. Asa, are 7.
Inventii mici cu efecte mari
Dimensiunea efectelor se masoara in nervii pe care ti-i provoaca lipsa utilajului respectiv. Exemplu: nervii pe care ti-i provoaca stropii/dungulitele (inevitabil de alta culoare) care ajung pe tavan in timp ce vopsesti peretele. De asta zic: nu conteaza cat de banala pare la prima vedere o inventie, ea devine importanta prin confortul pe care ti-l aduce. Si multe dintre cele din articolul asta corespund definitiei. Mai putin prima.
The Nice Guys
Mie mi-e clar: au apus vremurile Gladiatorului, si nu cred ca faptul ca a jucat si in Noah mai schimba ceva. Comedii, tata, asta-i vitorul lui Russel Crowe. Si stii ce? Culmea e ca-l prind, mai ales cu fata aia serioasa de betiv proaspat trezit din somn. La The Nice Guys chiar am ras. E drept ca-i si meritul lui Ryan Gosling, dar relevant e ca s-ar putea ca asta sa fi fost una dintre cele mai bune comedii ale lui 2016, chiar daca nu-ti ramane nimic in minte dupa ce o vezi. Nota 7.4.
The Lobster
Nu cred ca am vazut un film mai ciudat decat asta in ultima vreme. Culmea e ca s-a potrivit perfect contextului de la noi, asta cu discutiile de cacat pe tema “familiei”, fie ea traditionala sau nu.
Povestea e cam asa: oamenii singuri din oras sunt dusi intr-un hotel unde trebuie sa-si gaseasca un partener in 45 de zile, altfel sunt transformati in animale si pa. Pot sa-si prelungeasca termenul daca vaneaza singuraticii care s-au refugiat in padurea din apropiere. Pentru ca da, singuraticii – adica un fel de oameni liberi – sunt vanati (parca nu-i ceva nou, nu-i asa?). Am zis “un fel de oameni liberi” pentru ca pana la urma se vede ca si intre ei, din momentul in care apare o forma de organizare, libertatea cam apune. Si pe tema asta, a constrangerilor absurde pe care societatea vrea neaparat sa le impuna indivizilor, se construieste tot filmul. Absurdul – un absurd care s-ar putea sa ne inconjoare si acum – e ilustrat in fiecare element: in reguli, in gesturi, in modul in care personajele isi rostesc replicile, de parca le-ar citi.
Ca individ care, intr-o asemenea distopie, as fi in padure, am simtit un soi de deranj si de revolta. Nota 7.8.
Closer to the Moon
Daca vrei tu neaparat, putem sa zicem ca-i un film romanesc. Dar nu-i, chiar daca e facut de Nae Caranfil, chiar daca are vreo doi actori romani (dar nu in roluri principale) si chiar daca actiunea se petrece in Romania. E un film romano-europeano-american, in sensul ca aduna elemente de stil din fiecare parte, astfel incat sa rezulte un comedy/drama de-a dreptul agreabil in ciuda faptului ca dureaza aproape doua ore. Nu te tavalesti pe jos de ras, dar zambesti vazand personajele desenate in linii caricaturale, iar faptul ca a iesit asa ceva dintr-un caz real pana la urma nu foarte vesel (din care altii ar fi facut fie o chestie deprianta, fie o porcarie ideologica) e cu atat mai de apreciat. Nota 7.2.
Whiskey Tango Foxtrot
Foarte entertaining, mi-a placut! Are aproape doua ore, dar n-am simtit cand au trecut. Si unde mai pui ca-i un film bazat pe fapte reale – de fapt, pe memoriile de corespondent de razboi ale lui Kim Barker. Nu-i atat un film despre razboi, cat un film despre jurnalismul de razboi, cu riscurile, problemele, bucuriile si dezmatul pe care chestia asta le include. Si cu umor – care incepe inca din titlu, daca intelegi ce inseamna cuvintele alea. Tina Fey intra foarte bine in rol, dar nici cu Margot Robbie sau Martin Freeman nu mi-e rusine. Nota 7.5.
Pentru Gyuri
Pare un pic aiurea sa spun “mi-a placut” atunci cand e vorba de disparitia unuia ca Ioan Gyuri Pascu, pentru care, pe vremea cand eram in liceu, stateam pana la miezul noptii de vineri ca sa-l ascult in cele 15 minute de pe programul 3, radio tineret parca se chema. Dar mi-a placut mult ce si cum a scris fosta lui sotie. Suna ca si cum ar fi fost scrisa dintr-o suflare, ca un strigat. Ca o eliberare. Plina de durere, plina de revolta fata ipocrizia mizerabila din jur (oare cei care au facut spectacol la tv in perioada asta or fi inteles ceva? ma indoiesc profund), si plina de iubire. Pentru Gyuri.
O limba straina pe ora
Pare imposibil sa inveti o limba straina intr-o ora. Si totusi, uite ca astia patru au reusit. Bun, nu inseamna ca stiau intr-adevar romana dupa o ora sau ca puteau vorbi fluent, dar au ajuns sa se descurce la nivel basic. Hmmm… caut profesoara de chineza, ti-am zis? Am o ora libera diseara.