Nu cred ca am vazut un film mai ciudat decat asta in ultima vreme. Culmea e ca s-a potrivit perfect contextului de la noi, asta cu discutiile de cacat pe tema “familiei”, fie ea traditionala sau nu.
Povestea e cam asa: oamenii singuri din oras sunt dusi intr-un hotel unde trebuie sa-si gaseasca un partener in 45 de zile, altfel sunt transformati in animale si pa. Pot sa-si prelungeasca termenul daca vaneaza singuraticii care s-au refugiat in padurea din apropiere. Pentru ca da, singuraticii – adica un fel de oameni liberi – sunt vanati (parca nu-i ceva nou, nu-i asa?). Am zis “un fel de oameni liberi” pentru ca pana la urma se vede ca si intre ei, din momentul in care apare o forma de organizare, libertatea cam apune. Si pe tema asta, a constrangerilor absurde pe care societatea vrea neaparat sa le impuna indivizilor, se construieste tot filmul. Absurdul – un absurd care s-ar putea sa ne inconjoare si acum – e ilustrat in fiecare element: in reguli, in gesturi, in modul in care personajele isi rostesc replicile, de parca le-ar citi.
Ca individ care, intr-o asemenea distopie, as fi in padure, am simtit un soi de deranj si de revolta. Nota 7.8.