Daaaamn, s-a terminat, asta a fost ultimul episod. Featuring Gaggan Anand, care-i probabil singurul bucatar indian ale carui mancaruri nu se bazeaza doar pe curry, motiv pentru care si are singurul restaurant indian care a intrat vreodata in clasamentele mondiale. Plecat de foarte jos, literalmente de pe strazile Kolkatei, trecut ulterior prin mana lui Ferran Adrià, a vrut sa faca lucrurile altfel. Si le-a facut. Si le face in continuare.
Da’ sezonul trei cand incepe?
Ziceam, atunci cand am vazut episodul precedent, ca teoretic orice gastronomie din lume poate fi facuta sa straluceasca si sa castige stele Michelin. Dar una-i Mexicul, care-i o tara mare din bucataria careia Enrique Olvera are ce alege si dezvolta, si alta-i minusculitatea asta de Slovenie a carei populatie totala incape in mai putin de un sfert din Ciudad de Mexico. Si totusi, uite ca se poate si aici. Mi-e cam clar ca, fiind atat de aproape (si ieftin, by the way), restaurantul Anei Ros o sa fie primul pe care il vizitez dintre toate cele care pe care le-am vazut la Chef’s Table.
Nu-i o noutate ca am o simpatie speciala pentru carnea de cal. Are un gust special, undeva spre gustul de vanat, care imi place teribil. Iar astazi l-am mai descoperit intr-o formula, dupa salamul si pastissada de caval cu care ma rasfat periodic: o pastramioara extraordinara, foarte uscata si picanta, perfecta pe post de snacks daca e taiata in feliute super-subtiri. As putea sa ma uit la filme si sa rontzai chestia asta la infinit.
Probabil orice gastronomie, din orice parte a lumii, poate fi ridicata la nivelul urmator, ala de fine dining, numa’ inspiratie si talent sa ai. Enrique Olvera are, si il ajuta si bucataria mexicana de la el de-acasa, care nu duce lipsa de “materie prima”. Si nici de ingrediente speciale, gen praful de furnici, ca la Alex Atala, chestie care ii da puncte in plus in ochii mei.
Autumn has come with its cool breeze
Mellow serenades of colors licorice and orange
Where the broad ocean leans against the Spanish land
A gentle smell, oceanic, of yummy feeling
Sitting on top of the dune, feeling the beach sand under my toes
the half moon, silky and smoky
Woody and stone,
Nature rejoice, chasing childhood memories
Wrapped in a yellow blanket
Walking deep in the woods, as the snow might have something to spare
Birth which gives its morning mystery.
Where bird sing and are causing ripples in the nearby water
Dotting the fragrant flora
Autumn has come and full of sweet surprises.
Asta e un meniu. La Atelier Crenn. Pentru ca mancarea e poezie.
Si a propos de asta, o chestie care duce Chef’s Table mult dincolo de un documentar obisnuit si pe care am uitat s-o spun cu alte ocazii: nu e vorba atat despre mancare, cat despre oamenii care o fac.
De fiecare data cand mai vad un episod din Chef’s Table, imi spun “trebuie sa mananc ceva facut de omu’ asta”. De data asta insa, mi-am spus-o de doua ori. O data pentru ca mi-a placut pe loc de Alex Atala, imi da senzatia de om bun care a trecut prin perioade rele (“dark times” cum zice chiar el), si a doua oara pentru ca sunt suficient de diliu ca sa incerc orice ciudatenie pun diversi reprezentanti ai speciei in farfurie. Cum sunt, de exemplu, furnicile pe care le poti manca in varii combinatii la D.O.M. sau alte asemenea chestii extrase din gastronomia amazoniana. Daca stiam de el anul trecut, nu mai treceam prin Sao Paulo doar in tranzit.
Ca de obicei, cand ma uit la cate o chestie, sar pe net la alta chestie apropiata, apoi la alta si tot asa. La fel si acum, in perioada asta in care ma uit o data la cateva zile la un episod din Chef’s Table: tot dand click-uri, am ajuns la Chef’s Mistakes, o serie de mini-interviuri in care diversi chefi “cu nume” povestesc pentru Fine Dining Lovers ce prostii au facut in cariera. Lasa youtube-ul pe autoplay, zic.
Cam lunga pauza, dar am inceput si sezonul 2 din Chef’s Table. In forta, cum ar veni, ca Grant Achatz e o legenda, si nu doar pentru ca a ramas in domeniu si dupa un cancer avansat care ameninta sa-l lase fara limba, deci fara gust. Ce face el nu se cheama simplu “bucatarie”, ci “stiinta in bucatarie”. Si arta (numa’ uita-te la peisajul de deasupra, care se cheama “Tropical Fruit with Rum, Vanilla, Kafir Lime”).
Fuckin’ hell, am cod galben de precipitatii in gura de cand am vazut reteta asta, trebuie neaparat s-o incerc. Si cu ocazia asta i-am descoperit si pe cei de la Tasty, care au tooooot felul de idei gustoase (pot sa-ti zic doar uitandu-ma la ele). I-am pus si in bookmarks, si in liked pages pe facebook, de-acum nu ma mai pot plange de lipsa de inspiratie in bucatarie.
Ultimul episod din sezonul 1, un chef dintr-o tara despre care n-ai zice ca are prea multa treaba cu bucataria fina, ei sunt cu pestele si cu chiftelutele cu gem. Ei bine, poate ca suedezii in general n-au treaba, dar Magnus Nilsson sigur are. Un tasting menu de 30 de feluri? Fuck me!
