Vaaaai, inimioare, stelute, iubiiii, it’s valentiiiiine…! Yeah. Noroc ca mai exista si oameni normali pe lumea asta. Putini, da’ mai sunt. Iar unii dintre ei au (firesc) si suficient simt al umorului incat sa creeze niste felicitari – de Valentine’s Day, da? – si pentru aia care nu se dau extaziati de inimioaaaare, steluuute, vaaaai, iuuuubiiii…! Avem un exemplu mai sus, altele aici.
Imi place teribil cand reclamele se transforma intr-un fel de “duel” intre compania X si compania Y. Am avut aici un exemplu. Se poate insa si mai rau; de exemplu, un duel intre compania X si cetateanul Y. A facut chestia asta Bodyform, acum ceva vreme, cand l-a facut celebru (saracu’, nu cred ca mai vrea a doua oara) pe un oarecare Richard, iar acum a sarit – elegant – Heineken la gatul ochiul celor care au avut de comentat pe tema spotului asta:
Si uite cum arata o replica smart* la comentariile nemultumitilor:
*thanks to Elena, pe blogul careia am descoperit chestia asta
Nu cred ca m-am uitat la mai mult de un film din seria LotR, si oricum nu mai tin minte nimic in afara de uratenia aia care haraia “my precioussss…”. Dar presupun ca fanilor seriei le suna cunoscuta fraza de mai sus, pe care unii au vazut-o potrivita ca slogan publicitar, alaturi de alte cateva. Mie mi-a placut ideea, la fel cum mi-a placut si aia cu prezervativele, despre care am vorbit acu’ vreo doua luni.
P.S.: ca sa gasesc titlul a trebuit sa googalesc un sfert de ora, dupa care m-am plictisit si am luat unul aproape randomly; doar nu ma suspecteaza cineva ca stiu pe de rost citate din Tolkien, nu?
Ok, fara sa ma dea pe spate, cu trei fire epice diferite care se ating (ceva in genul Crash, ala din 2004) si care ne arata cum poti sa faci buba (sau sa le faci altora buba) pe internet daca esti prost, neatent, copil sau orice combinatie intre astea trei. Avand in vedere povestile, titlul suna a indemn. Sa nu exageram, totusi. Nici cu nota: 6.2 e suficient.
Nu mi-a luat decat o jumatate de an de cand am vorbit ultima data despre el. Plus o alta jumatate (cel putin) inainte. Bineinteles, era in rucsacul pe care l-am folosit de un milion de ori in timpul asta, doar ca intr-un buzunar interior de care cred ca am uitat la o secunda dupa ce am pus mirror compass-ul in el.
Ha, chiar m-a facut happy chestia asta pe ziua de azi. Acu’ sa-mi amintesc instructiunile de folosire si sa gasesc o zi cu soare, sa ma apuc de masurat chestii.
Am ramas cu setarile de ieri (dupa o vreme, task switch-ul se produce mai greu), asa ca am continuat sa dau din mouse in photoshop. As a result, LotD-ul de azi e tot o fotografie.
Adevarul e ca mi-a placut intotdeauna oraselul asta, arata simpatic. Ceea ce nu inseamna ca nu ma pregatesc sa-l parasesc [din nou]. De preferinta, pentru unul mai cald, daca pestisorul de aur e cumva prin zona.
Urasc iarna si as vrea sa nu mai ninga pe aici pana in 2068. Sa ninga la cercul polar, ca de aia se cheama “polar”. Anyway, asta nu inseamna ca nu-s in stare sa apreciez cum arata iarna uneori. Si s-o mai si fotografiez.
In general, carnea de pui ma cam plictiseste. Pieptul, cel putin, n-are nici un Dumnezeu (altul decat sa faci din el un gratar inodor si insipid, sa-l faci bucati si sa-l pui intr-o salata ca sa te lauzi ca mananci sanatos; bleah!). Da’ uneori mintea mi se intuneca, iar mana ia de pe raft din proprie vointa niste pulpe, la care stau dupa aia si ma uit intrebandu-ma cum sa le transform in ceva interesant. Azi n-am gasit alt rapuns mai bun la intrebarea asta decat sa pun de-a valma peste ele ulei de masline, miere, scortisoara, piper, suc de portocale (plus cateva felii, pentru decor) si sa le arunc intr-o tigaie dupa ce s-au marinat nitel. Iar alaturi sa trantesc un risotto cu ciuperci si sofran. Culmea e ca si lipsa de inspiratie poate avea gust bun.
Adevarul e ca, oricat mi-ar placea mie unele filme, cinematografia romaneasca e cam asa cum zice parodia asta. Prea-s toti actorii atat de patrunsi de importanta actului lor artistic incat uita ca nu joaca teatru (cu putine exceptii – imi vine in minte Dragos Bucur, care se comporta natural), prea-s toti regizorii obsedati sa poata spune la final “eu fac arta, bai!”, prea o lalaim cu scene care se vor pline de simbolism dar in care nu se vad decat cosurile personajului sau petele de pe pereti. Ok, inteleg, facem arta, luam premii, bravo. Da’ mai facem si niste entertainment, din cand in cand? Ca uite, baietii astia de la facemvirale.ro fac. Pe seama alora care nu fac.
Pagina de istorie, mai bine zis. Sau, ca sa continui in aceeasi nota, “o noua pagina din istoria Facebook-ului a fost scrisa astazi”. Si nu, nu vorbesc despre faptul ca fatacarte asta a facut 10 ani, ci chiar despre pagina de FB a site-ului pe care cu incantare te afli. Dupa lupte seculare, azi am reusit s-o inaugurez, iar cu ocazia asta am pus si un buton de “like” sus. Apasa! Apasa! Apaasaaaaa!
