Nice moments/hours with my wonderful cousins, old and young alike (mai zic o data si aici “happy birthday, Sophie”), nice moments/hours cu prieteni vechi, relativ betivi, da’ foarte simpatici. Plus cateva sute de km adaugati pe bord – toate, in 24 de ore. Va sun eu cand ma trezesc.
Desi e cam stangist uneori, imi placea sa citesc articolele scrise de Umberto Eco in Business Magazin, parca (nu stiu daca le scria pentru revista cu pricina sau erau traduceri, I don’t care). Da’ cartile parca-s si mai bune. Ma fascineaza stilul lui de a divaga de la subiect lansandu-se in tot felul de explicatii cu amanunte din religie, istorie, stiinta etc. – parca-i profu’ de Civilizatie Universala. Tocmai am terminat Insula din ziua de ieri. Buna treaba.
Nu stiu cum fac, dar am noroc sa tot dau peste oameni amabili si misto. Fie specia asta tot incearca sa ma convinga ca, de fapt, poate fi si mai putin imbecila decat cred eu, fie fata mea le inspira cetatenilor un soi de mila.
Brief: tre’ sa printez ceva non-standard, nu mai am timp sa trimit materialul la Bucuresti, prietena pe care o intreb cu cine a mai lucrat ea in alte ocazii similare nu raspunde la mesaje (ma rog, ea zice ca era in avion la ora aia, da’ eu stiu ca era la cursuri de sirena), google imi zice ca oricum n-am multe optiuni prin zona, asa ca ma duc la prima pe care o gasesc, Arhiprint pe numele ei. Unde stau pana la urma vreo 4 ore (!), patronul (Cristi) ma lasa sa fac tot felul de probe, sa-i folosesc PC-ul ca sa mai prelucrez nitel imaginea, imi explica si imi arata milioane de chestii si optiuni, iar la final plec in drumul meu cu print-ul in brate, fara sa platesc nimic. Si zambind.
Cu intrebari de genul asta ma confrunt periodic, pentru ca am un obicei ciudat: umblu prin supermarket, vad cate o chestie pe care n-am mai mancat-o si o cumpar fara sa am un plan clar in privinta ei. Acu’ s-au nimerit topinamburii astia sa-mi aterizeze in cos, ca prea stateau bosumflati intr-un colt.
Dintr-un search pe google, am inteles ca ar semana cu niste cartofi, desi sunt mai degraba verisori cu floarea soarelui (intr-adevar seamana, da’ sunt mai gustosi, au o aroma in plus) – asa ca, dupa o adanca dezbatere, am ales unica varianta rezonabila: i-am taiat feliute, i-am pus intr-o chestie de-aia termorezistenta unsa cu unt, am turnat un strat sanatos de parmezan ras deasupra si i-am aruncat in cuptor, sa nu mai stea bosumflati in viata lor. Si n-au mai stat. S-au facut frumosi, dupa care s-au inveselit cand i-am trantit langa o friptura. Cred ca mai zambesc si la ora asta, la mine in stomac.
Azi e SF, da’ peste vreo doua generatii (cel mult) sunt convins ca n-o sa mai fie. Iar societatea nu se va duce dracului in momentul ala, asa cum ar fi tentati sa strige apocaliptic aia care vad “lucrarea Satanei” (whaaat?!) in orice progres tehnologic, ci doar se va redefini. Iar filmul te lasa sa te gandesti la chestia asta. La cum va fi cand AI-ul va deveni o noua specie langa care traim si cu care relationam. Pana la urma, cu ce-ar fi mai ok indragosteala bazata pe substante si reactii chimice decat indragosteala bazata pe biti? Mai ales ca o femeie virtuala se poate criza la fel ca una reala, apparently. Ma rog, eu n-as renunta la ochii Oliviei Wilde pentru vocea lui Scarlett Johansson, da’ pana la urma e o chestie de gusturi. Ii dau 7.2. Filmului, nu Oliviei.
Geez, ce de-a tampenii gaseste omu’ cand incearca sa vada ce sau cine ii ocupa spatiul pe HDD! Asta, de exemplu – care nu stiu de cata vreme zacea acolo, da’ cert e ca iar m-a facut sa rad.
Hai, mai, ca suna simpatic! Aproape iti vine sa uiti ca “una dintre operele fundamentale ale poporului roman” (Calinescu dixit) e o poezioara care vorbeste despe invidia fata de altu’ mai bogat, despre o asociere in vederea savarsirii de infractiuni (talharie) si despre un cretin care, in loc sa puna mana pe un par si sa-i altoiasca pe complotisti, sta cu o oaie la taclale pe tema viitoarei sale inmormantari.
P.S.: ii rog pe prietenii mei vorbitori de maghiara sa-mi spuna daca titlul e corect sau am scris o prostie acolo :)
Poze cu orase facem toti. Mai bune, mai proaste, de zi, de noapte, cert e ca toate-s facute cam de la nivelul solului – sau, hai, cel mult din clopotnita unei catedrale sau de pe un deal din apropiere. Din avion/din balon/de pe spinarea unui gugustiuc, e mai dificil. Da’ si rezultatele sunt mai destepte, dupa cum lesne se poate vedea aici. Si iar mi s-a facut chef de plecat pe coclauri.
Image credits: gadgetrends.ro
Cateva dintre idei sunt relativ tampitele din punctul meu de vedere (n-as putea sa-mi fac un circuit de skateboard in living, totusi; sau o teava prin care sa circule matzele – asta ar fi chiar culmea! cel mult una prin care sa curga apa, iar daca matzele isi dezvolta capacitati amfibii, bravo lor), dar celelalte chiar imi plac. Suficient de mult incat chiar o sa incerc le aplic somewhere in the future.
Image credits: moma-design.it
Avand in vedere ca e inspirat de un caz real, pot sa-l consider documentar. Iar pentru un documentar, arata bine, mai ales ca Forest Whitaker joaca simpatic, “e de-acolo” (alaturi de altii pe care nu i-am mai vazut de un mileniu, gen Cuba Gooding Jr. sau John Cusack). Daca poti sa ignori propaganda usor gretoasa de la sfarsit (faptul ca intr-un film apare presedintele in functie al tarii in care e facut filmul e de un kitsch incomensurabil; my ass, n-aveau decat sa-l scoata peste doi ani, ar fi aratat mai civilizat), ar rezulta un film de 7. Da’ poti?! Neah, 6.5.
Ca sa nu zica lumea ca-s insensibil si nu particip cu trupul si cu sufletul la – vai, draga! – sarbatoarea iubirii (wtf?! cine a inventat tampenia asta de sintagma?!), am scris o scurta poveste de dragoste. Hehe, chiar mi-a placut cum a iesit. Si reactiile. Mai ales reactiile :))
