[three_fourth last=”no”]
Poate ma repet pe undeva, dar every once in a while, simt nevoia sa-mi rasfat papilele gustative cu niste cannoli ca la mama lor. Sau ca la bunica lor – si cu asta am dat suficiente informatii gratuite despre “pestera” in care se gaseste comoara.
Si paaarca m-ar bate gandul sa repet, cu niste mici dar importante modificari, plimbarea siciliana de acum cativa ani.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Am tradus eu mot-a-mot, ca sa iasa titlul, dar “rainy days” evident ca inseamna mai degraba “vremuri naspa”. Asa ca: daca ti-e teama ca-i posibil sa vina apocalipsa, cutremurul, nava cu extraterestri sau armata sovietica si te gandesti sa-ti faci provizii ca sa rezisti ascuns in pestera, in loc sa te duci la intersectie sau la taracumparaturilor (cum ar zice adversarii importurilor lingvistice), te duci la Rainy Day Foods si iti parasuteaza aia cutii cu mancare uscata. Cu apa te descurci singur. Or mai fi si altii care livreaza asa ceva, ma gandesc (nu de alta, da’ cererea nebunilor trebuie sa se intalneasca undeva cu o oferta), dar eu pe astia i-am gasit in timp ce bantuiam aiurea pe net. Ca sa nu te complici, poti sa ceri direct rezerve de mancare pentru o persoana pe un an. Costa 1350 de dolari, dar o sa te poti lauda ca ai fost ala care le-a tras teapa extraterestrilor veniti sa ne parjoleasca holdele si sa ne otraveasca fantanile.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Pe asta n-am mai incercat-o pana azi, dar presimt ca o sa devina una dintre favorite. Patru capatani de usturoi, o ceapa, niste cimbru si un stock de pui, o ora cu totul. Cu tot cu devorat doua portii, vreau sa zic. Faptul ca a murit orice virus pe o distanta de 100 de metri e doar bonus.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Oricat mi-ar placea sa rontai tot felul de fructe, mai vine cate o zi in care imi dau seama ca m-a luat valu’ in (vorba vine) aprozar si ca mi-ar fi imposibil sa consum toata movilita aia inainte sa se transforme intr-un borhot. Azi a fost una dintre zilele alea. Daaaar, daca nu pot manca toate mingiucile alea paroase despre care se spune ca au mai multa vitamina C decat insasi vitamina C, le pot bea. Facute bucati si bagate la mixer, a rezultat un smoothie de kiwi foarte tare. Kiwi cu portocala, mai exact. Si cu un strop de zahar. Si menta.
A, si daca tot eram cu mixerul in mana, am procesat si o supa-crema de broccoli, asa, in treacat.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[/one_fourth]
[three_fourth last=”no”]
Trei zile mi-a luat sa pregatesc chestia asta. Din care mai bine de doua zile si jumatate au fost ocupate cu lasatul carnii (de cal, da, ai inteles bine din titlu) la marinat intr-un vin – de Valpolicella, neaparat! – cu trei boabe de coriandru si o frunza de dafin. Dupa care a urmat partea chinuitoare: 4 ore de stat langa aragaz. Intai sa se caleasca ceapa, morcovul si telina, apoi sa se gateasca toate la foc mic, impreuna cu bucatile de carne si cu marinata de mai sus, pana cand incep sa delirez de pofta. Ultimele puteri le-am folosit pentru a baga la final legumele in blender, ca sa le transform in sos. Cu niste felii de mamaliga (ar trebui sa-i zic “polenta”, nu? ca e o mancare veroneza) lasate un pic pe grill si cu un pahar de vin alaturi, a iesit o minunatie. Traditionala de Craciun, ca sa zic asa.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Nu prea stiu cum ai putea sa le umpli cu dulceata, dar arata simpatic, iar ideea e cool. Atat doar ca eu nu ma vad punand-o in practica: ma pricep la clatite, dar nu ma pricep sa desenez – cu atat mai putin sa desenez cu poche-ul de patiserie. Poate doar sa fac un desen tehnic. O clatita sub forma de schema electrica ar fi ceva de vis, pun pariu.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Ca altfel chiar e pacat sa mananci un steak de vita care a batut atata drum din Argentina pana la tine in farfurie: de la medium in sus, iti bati joc de biata vaca si de papilele tale gustative (well done fiind apogeul blasfemiei).
Deci, sa recapitulam: roz la interior, un pic ferma dar in continuare catifelata si juicy, s-o simti ca te mangaie cand o mesteci; odihnita cateva minute pe o placa de roca vulcanica, timp in care sucurile au imbibat la loc fibra. Cu niste ciuperci la gratar alaturi, sa fie. De genul asta de bucurie, ca si de clatite, nu ma pot satura niciodata.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Poate ca-ti suna a desert, dar la mine a fost o cina intreaga. Poate si pentru ca n-am mai lasat nimic in pachetul ala de nu-stiu-cate sute de grame, zic.
Se face rapid, ceea ce-i perfect daca te apuci de gatit atunci cand deja ti-e foame, numa’ ca tre’ sa fii un pic atent sa fie uleiul bine incins, altfel ti se imprastie branza prin tigaie si rezulta o… ceva, nu stiu cum s-o definesc. Am patit-o in tinerete si m-am invatat minte – acum a iesit cum trebuie.
Chestiei asteia n-apuci sa-i faci poza daca vrei s-o si mananci, asa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant: bun, bun! Merge un coniac dupa eveniment.
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Scumpa, al dracului de scumpa. Da’ bunaaa…
Acu’, sincer: nu stiu daca-i intr-adevar cea mai buna cafea din lume, cum ii merge vorba (n-am ajuns la acelasi nivel de cunostinte in domeniu ca in cazul berii, de exemplu – acolo ma pot pronunta cu autoritate… hahaha), dar sigur e una dintre cele mai bune.
Hm, si eu care aveam senzatia ca pentru alte chestii e renumita Jamaica…
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
[three_fourth last=”no”]
Carne de crab plus avocado plus lime plus iaurt plus rodie plus ceapa verde plus coriandru plus sare plus piper egal gustosenia din imaginea alaturata. Ha! Ce tare-s la matematica!
[/three_fourth]
[one_fourth last=”yes”]
